CRUCEA

Când inima îţi plânge
Iar clipa în durere piere,
De ai tăi cei dragi lovesc cu pietre
Tu, urcă-ţi crucea în tăcere!

Zorii chiar de întârzie
Şi amară-i noaptea disperării
Când simţi cum ura te sfâşie
Tu, lasă spinii să ţi puie!

Amară-i cupa cu pelin
Şi cât de grabnic ţi-o întind
Ei cuiele le au pregătit
De Cruce a te ţintui.

Tu lasă totul să urmeze!
Chiar de te întrebi mereu„-de ce ?”
El, le-a fost Păstor şi Rege
Dar L-au străpuns piroanele.

El, le-a vindecat leproşii
Şi câţi bolnavi tămădui...
Dar Îi cerură „ceasul morţii”
Şi pe o Cruce-L răstigni.

Fără de frică, fără milă,
Pentru Acel ce i-a iubit
Şi de-a Lui dragoste divină
Răbdă să fie chinuit.

Atunci cu noi ce are să fie,
Căci altă soartă, nu avem.
O Cruce ţi-a fost dată ţie.
Ea, ne arată ce suntem !

Alina T.