vineri, 6 iunie 2014

Un sfat!...

marți, 13 mai 2014

Autoritatea noastră în Cristos

Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi… (Faptele apostolilor 1:8).
Deşi Satan este creatorul răului şi al răutăţii, nu toate bolile de care suferă oameni vin direct de la diavol. Isus nu a lăsat niciodată să se înţeleagă că toate bolile şi afecţiunile sunt direct conectate cu Satan. Bineînţeles că el are o implicare indirectă, prin faptul că a fost cauza păcatului de la început. Romani 5:12 spune: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina că toţi au păcătuit.” Boala este o formă incipientă a morţii; astfel, odată ce păcatul a intrat în lume, a fost urmat de boală.
Unii se întreabă: „Dacă Satan are ceva de-a face cu boala, direct sau indirect, cum pot doctorii să trateze şi să vindece anumite boli şi afecţiuni?”
Ei bine, Satan nu este atotputernic. El nu deţine toată puterea şi nu poate controla toată natura. Prin urmare indiferent ce face Satan, omul obişnuit (lăsând la o parte creştinul) tot are ceva putere şi autoritate; el îşi poate exercita acea autoritate împotriva lui Satan. De exemplu, Biblia ne vorbeşte despre un om din Gadara care era posedat de demoni. Era posedat de o legiune de demoni şi aşa cum Isus trecea pe acolo, el a alergat către El şi I s-a închinat (Marcu 5:6-7). Deşi avea demoni în el, aceştia nu l-au putut împiedica să alerge către Isus. Nu demonii l-au făcut să meargă către Isus; el s-a dus din propria lui voinţă, arătând astfel că demonii nu aveau control absolut asupra lui. Altfel l-ar fi împiedicat să meargă la Isus.
Indiferent ce face Satan, tu ai puterea şi influenţa de a anula orice a făcut el. Fiinţele umane au fost create pentru a fi mai presus de îngeri, iar demonii sunt îngeri căzuţi. Când Dumnezeu a creat omul, i-a acordat putere peste forţele satanice. Însă pentru că omul a căzut în grădina Edenului, şi-a pierdut autoritatea. Isus Cristos a venit să ne redea autoritate în Numele Său, pentru ca ceea ce nu se putea realiza prin abilitate umană, să putem face acum în Numele Său. Slavă Domnului că le-a dat medicilor abilitatea de a trata anumite boli şi afecţiuni, dar unde ei eşuează, noi demonstrăm puterea lui Cristos şi înfăptuim minuni.

Rugăciune:

Dragă Tată, Îţi mulţumesc pentru puterea Ta mare care acţionează în mine pentru a vindeca bolnavii şi a înfăptui minuni. Recunosc şi activez autoritatea mea în Cristos pentru a domni ca un rege în această viaţă. Îţi mulţumesc că m-ai făcut un campion, în Numele lui Isus. Amin.

STUDIU SUPLIMENTAR
Luca 10:19; Luca 9:1

Rapsodia Realităţilor ... un devoţional cotidian!
PASTOR CHRIS & ANITA OYACHILOME
MARȚI 13 MAI 2014.

duminică, 11 mai 2014

Mai presus de orice putere…

Şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Cristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor (Efeseni 1:19-21).
Tatăl L-a aşezat pe Isus nu doar mai presus de orice domnie şi de orice putere, ci cu mult mai presus decât orice categorie de fiinţe spirituale: căpetenii, prinţi, stăpânitori, autorităţi, tronuri, sau dregători şi decât orice nume care se poate numi. Nume precum cancer, diabet, leucemie, astm, HIV/SIDA etc. se pleacă înaintea Numelui lui Isus. El deţine toată puterea şi autoritatea şi este cu mult mai presus decât regi, preşedinţi şi guverne. El este „... fericitul şi singurul Stăpânitor, împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” ( 1 Timotei 6:15).
Când Dumnezeu L-a aşezat în acest loc înalt de slavă a pus toate lucrurile sub picioarele Lui şi L-a declarat din punct de vedere legal ca fiind Conducător peste toate lucrurile spre beneficiul Bisericii. Citeşte Efeseni 1:22-23 „El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce îndeplineşte totul în toţi.”
Biserica este trupul Său.
Aşadar, dacă toate lucrurile au fost aşezate sub picioarele Sale, iar noi suntem trupul Lui, înseamnă că toate lucrurile au fost aşezate sub picioarele Bisericii! Satan este sub picioarele tale. Eşecul, boala, sărăcia şi moartea sunt toate sub picioarele tale. Slavă Domnului!
Nu contează care parte din trup eşti tu. Chiar dacă abia ţi-ai predat inima lui Cristos şi te-ai alăturat Bisericii ieri sau chiar astăzi, tot eşti mai presus de toate lucrurile. Eşti aşezat la dreapta lui Dumnezeu în Cristos Isus; aceasta înseamnă că eşti poziţionat într- un loc de autoritate divină şi putere.
Aşadar domneşte în viaţă şi stăpâneşte peste circumstanţe. Exercită stăpânirea Duhului Sfânt!
Aleluia!

Rugăciune:

Dragă Tată, Îţi mulţumesc pentru că m-ai aşezat împreună cu Cristos mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor! Mă bucur de această binecuvântare extraordinară în timp ce îmi exercit stăpânirea în Cristos, în Numele lui Isus. Amin.

STUDIU SUPLIMENUKTAR
Efeseni 2:5-6; 1 Ioan 5:4

Rapsodia Realităţilor ... un devoţional cotidian!
PASTOR CHRIS & ANITA OYACHILOME
DUMINICĂ 11 MAI.

miercuri, 7 mai 2014

Trăieşte în victoria lui Cristos!

"Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit (Romani 8:37)."

După ce Domnul Isus li s-a arătat femeilor după Înviere, El le-a salutat: „Bucuraţi-vă!” (Matei 28:9). Acesta era un adevărat strigăt de biruinţă. În 1 Ioan 3:8, Biblia spune: „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească (să paralizeze, să pulverizeze) lucrările diavolului.” Vrăjmaşul a fost înfrânt, iar lucrările lui paralizate. Isus a făcut deja aceasta lucrare. El nu încearcă să ne facă biruitori astăzi; noi suntem deja mai mult decât biruitori în El.
Unii oameni încă nu au înţeles pe deplin versetul nostru tematic; însă înţelesul lui este transmis foarte clar. A spune că „suntem mai mult decât biruitori” înseamnă că biruinţa asupra adversarului nostru este o concluzie stabilită de multă vreme; noi de acum nu mai sărbătorim înfrângerea sa, ci trăim deja în biruinţă.
Imaginează-ţi un sportiv care câştgă o medalie de aur. El îşi ridică trofeul în semn de celebrare şi toţi spectatorii se bucură împreună cu el. După aceea, organizatorii întrecerii sportive îl anunţă că premiul lui valorează cinci milioane de dolari, care vor fi depozitaţi în contul lui. Imediat după aceea, campionul începe să trăiască la un nivel de viaţă conferit de banii obţinuţi din premiu. Din acel moment, sportivul nu îşi mai celebrează victoria, ci îşi trăieşte victoria, deoarece acum foloseşte banii pe care i-a câştigat. În mod similar, nu mai trebuie să te lupţi cu diavolul, cu teama, cu boala, sau cu eşecul, pentru că ai depăşit acel nivel. Victoria ta asupra celui rău, asupra cohortelor şi lucrărilor întunericului a fost anunţată când Isus le-a dezarmat, le-a paralizat şi a ieşit biruitor asupra lor prin cruce (Coloseni 2:15). Iar tu ai celebrat acea victorie atunci când ai aflat că erai şi tu în Cristos în triumful Său asupra diavolului şi a cohortelor sale. Acum suntem mai mult decât biruitori, trăind în victoria lui Cristos!

Rugăciune:

Dragă Tată, Îţi mulţumesc că m-ai făcut un învingător în această viaţă prin Isus Cristos. Cel care este în mine este mai mare decât cel rău şi decât toate sistemele lumii acesteia. În El am putere, stăpânire şi autoritate asupra bolii, a morţii, a frii pământeşti şi a diavolului. Sunt mai mult decât biruitor, în Numele lui Isus. Amin.

(STUDIU SUPLIMENTAR
1 Ioan 4:4; 2 Corinteni 2:14).

Rapsodia Realităţilor ... un devoţional cotidian!
PASTOR CHRIS & ANITA OYACHILOME
Miercuri 7 MAI.

marți, 6 mai 2014

Pasajul zilei

Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”  Luca 11:13 

luni, 5 mai 2014

Dumnezeu vrea să fii erudit!

Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să- ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Cristos Isus (2 Timotei 3:15).

În 2 Petru 1:5, când apostolul Pavel a spus: „De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa...” el a folosit în original termenul grecesc „gnosis” care a fost tradus prin cuvântul „cunoştinţă”; „Gnosis” reprezintă cunoştinţele pe care le obţii prin activitate intelectuală, sau cunoaşterea bazată pe ştiinţă. Prin urmare, el elaborează aici excelenţa gândirii intelectuale! Dumnezeu doreşte ca tu să îţi pui mintea la contribuţie, să acumulezi cunoaştere intelectuală, să fii inteligent şi informat; practic, să devii un erudit. Iată de ce ţi-a dat o minte sănătoasă, chibzuită (2 Timotei 1:7).
Când Duhul Sfânt intră în viaţa ta, te întregeşte sub toate aspectele.
El aduce sănătate mentală şi perspicacitate intelectuală în viaţa ta. Biblia spune că Isus Cristos este întruchiparea cunoaşterii depline, ceea ce înseamnă că El ştie totul cu privire la orice carieră, domeniu sau disciplină şi poate să transmită minţii tale orice informaţie pe plan profesional, astfel încât în fecare zi a vieţii tale, în orice situaţie te-ai afla, să ştii ce să faci! Mintea ta va fi actvă, iar abilitatea ta intelectuală va funcţiona la potenţialul optim.
Cunoaşterea este foarte importantă. Dacă nu îţi aprofundezi cunoştinţele, ai de pierdut în viaţă şi chiar dacă ai credinţă, poţi fi înşelat cu uşurinţă. Dumnezeu a spus: „Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă” (Osea 4:6). Iată de ce trebuie să studiezi. Pe lângă cunoaşterea prin revelaţie, Dumnezeu vrea ca tu să acumulezi şi cunoaştere intelectuală. El doreşte ca tu să procedezi cu înţelepciune şi cu excelenţă în toate situaţiile vieţii. Acest fapt devine o realitate pe măsură ce meditezi în mod constant la Cuvântul Său: „Cartea aceasta a Legii sa nu se depărteze de gura ta, ci meditează asupra ei zi si noapte, ca să poţi cunoaşte şi împlini totul în conformitate cu ceea ce este scris în ea. Pentru că atunci vei face calea ta prosperă şi atunci vei proceda cu înţelepciune şi vei avea succes” (Iosua 1:8, versiunea Amplifcată).

Rugăciune:

Dragă Tată ceresc, Îţi mulţumesc pentru inspiraţia, mângâierea, sfătuirea, călăuzirea şi înţelepciunea pe care le primesc din Cuvântul Tău astăzi şi întotdeauna! Cuvântul Tău mi-a descoperit calea mântuirii şi m-a învăţat să abordez cu înţelepciune toate situaţiile vieţii, în Numele lui Isus. Amin.

STUDIU SUPLIMENTAR
Proverbe 11:9; 1 Timotei 4:15-16

Rapsodia Realităţilor ... un devoţional cotidian!
PASTOR CHRIS & ANITA OYACHILOME
MARTI 6 MAI.

vineri, 2 mai 2014

Cristos: Viaţa de glorie!

În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să
fim mântuiţi (Faptele apostolilor 4:12).

Sunt oameni care spun: „Eu cred în Isus Cristos, dar nu cred că El este singurul Mesia.” Oricine susţine această mărturisire de credinţă nu cunoaşte Scripturile, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar: mântuirea nu se poate obţine în nici un alt mod şi în nici un alt nume, ci doar în Numele lui Isus! Nu poţi să crezi în Isus Cristos şi în acelaşi timp să crezi că mai există şi „altă” cale. El este SINGURA Cale!
El a spus: „… Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Observă că EL nu a spus: „Eu sunt o cale,” ci a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” El a fost deopotrivă precis şi categoric! Prin urmare este greşit să spui că există şi alte căi către Dumnezeu, în afară de Isus Cristos.
În Romani 1:4 citm că Isus a fost dovedit cu putere a fi Fiul lui Dumnezeu, potrivit duhului sfinţeniei, prin învierea dintre morţi. Nimeni nu a putut fi descris astfel de-a lungul istoriei, decât Domnul Isus. Scripturile declară cu fermitate că El a fost înviat din morţi şi este viu în vecii vecilor. Nu mai există nici o carte în lume care să declare că vreun lider religios a înviat şi trăieşte şi acum – nici măcar una! Când au murit, toţi ceilalţi lideri şi-au încheiat existenţa. Numai Isus a murit, a fost îngropat, însă a fost înviat prin slava Tatălui şi apoi S-a înălţat fizic la ceruri în trup glorifcat.
Creştinismul nu se numără printre religiile lumii, pentru că nu este o religie.  Este viaţa lui Cristos cel înviat pulsând în trupul uman. Este Divinitatea trăind în umanitate. Este Cristos preluând comanda în carterul general al inimii tale. Astfel, să fii creştin nu înseamnă să pătrunzi într-o religie, ci să vii în Cristos, îmbrăţişând viaţa veşnică de stăpânire, excelenţă, putere, neprihănire şi nesfârşită bucurie care nu se află în altă parte decât în El!

Rugăciune:

Dragă Tată, Îţi mulţumesc pentru mântuirea eternă pe care mi-ai dăruit-o în Cristos Isus, Marele Păstor. Viaţa mea este centrată în El. Mă rog ca şi astăzi mulţi să primească acest har de la Dumnezeu, care a adus mântuire pentru toţi oamenii, în Numele lui Isus. Amin.

STUDIU SUPLIMENTAR
Evrei 7:25; Faptele Apostolilor 16:31

Rapsodia Realitatilor, Vineri 2 Mai.

joi, 1 mai 2014

Pasajul Zilei

"Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei.
Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului, şi asculta cuvintele Lui.
Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El, şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că soru-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i dar să-mi ajute.”
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu,
dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” Luca 10:38-42

marți, 29 aprilie 2014

Proclamatie pentru credinciosi

Credinţa mea produce rezultate; eu umblu în sănătate divină, victorie, stăpânire şi în puterea Duhului Sfânt astăzi.
Sunt cine spune Dumnezeu că sunt. Am ceea ce spune El că am şi pot ce spune El că pot. Credinţa mea este ceea ce câştgă biruinţa asupra lumii. In Numele lui Isus. Amin.

Pasajul zilei

Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!” şi noi credem, şi de aceea vorbim.
Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus, ne va învia şi pe noi împreună cu Isus, şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi.
Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu.
De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.
Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.
Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice. 2 Corinteni 4:13-18

Credinţa primeşte ACUM!

Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină (Ioan 16:24).
Biblia spune că Dumnezeu ştie ce este în inima ta; El ştie ce ai nevoie, chiar înainte să Îi ceri ceva (Matei 6:8). Acum, dacă El ştie cererea ta înainte să I-o spui, aceasta înseamnă că El are deja răspunsul pregătit. Cu toate acestea, El are nevoie de credinţă ca să facă acel răspuns real pentru tine. Responsabilitatea de a primi este a ta. Credinţa nu se bazează doar pe a cere, ci şi pe a primi. Marcu 11:24 spune: „De aceea, vă spun că orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea!”
Mulţi ştiu cum să ceară, dar nu ştiu cum să primească. În momentul în care ceri ceva în rugăciune, trebuie să crezi că ai primit ceea ce ai cerut; aceasta este credinţa! Însă dacă speri doar că Dumnezeu îţi va răspunde într-o zi, această speranţă nu va funcţiona, chiar dacă o crezi. Deci ia în stăpânire acum ce este al tău: declară că vindecarea, binecuvântarea şi miracolul pe care îl doreşti este al tău acum! Credinţa primeşte acum! Tu spui: „Tată, am cerut cutare şi cutare şi primesc aceste lucruri ACUM, în Numele lui Isus!”
Adu-ţi aminte că nu trebuie să vezi mai întâi ceea ce ai primit cu ochii tăi fizici ca să ştii că sunt ale tale deja; odată ce le-ai luat în posesie cu duhul tău, în curând vor apărea şi în domeniul fizic. Credinţa este substanţa lucrurilor sperate, este titlul de proprietate pentru realităţile nevăzute. Cu alte cuvinte, credinţa spune că ceea ce speri este real şi împlinit. Biblia spune: „Iar credinţa este substanţa lucrurilor sperate, dovada lucrurilor nevăzute” (Evrei 11:1, versiunea Fidela). Aceasta înseamnă că prin credinţă lucrurile pe care speri să le ai devin posesiunile tale în acest moment.
Credinţa nu încearcă să facă ceva să se întâmple, ci credinţa ştie şi acceptă că lucrurile au avut loc deja şi mărturiseşte şi susţine că aceasta este situaţia prezentă. Credinţa ia lucrurile în posesie ACUM!

Proclamaţie:

Credinţa mea produce rezultate; eu umblu în sănătate divină, victorie, stăpânire şi în puterea Duhului azi. Sunt cine spune Dumnezeu că sunt. Am ceea ce spune El că am şi pot ce spune El că pot. Credinţa mea este ceea ce câştgă biruinţa asupra lumii.

STUDIU SUPLIMENTAR
Marcu 11:23; 2 Corinteni 4:13

Rapsodia Realităţilor ... un devoţional cotidian!
PASTOR CHRIS & ANITA OYACHILOME
LUNI, 28 APRILIE 2014.

duminică, 27 aprilie 2014

Pasajul zilei

Dar, în toate acestea, suntem mai mult decât învingători prin Acela care ne-a iubit. Pentru că sunt convins că nici moarte, nici viaţă, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălţime, nici adâncime, nici o altă creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru. Romani 8:37-39

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Trăieşte pentru EL!

Am fost răstignit împreună cu Cristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine (Galateni 2:20).

A crede în Domnul Isus înseamnă că nu mai poţi trăi pentru tine însuţi, ci trăieşti pentru El. Această înţelegere este ceea ce a vrut să ne comunice apostolul Pavel în versetul tematic. Atunci când ai fost născut din nou, de fapt ai fost crucificat cu Cristos; ai murit în El, şi viaţa pe care o ai acum nu este a ta, pentru că El te-a cumpărat cu un preţ (1 Corinteni 6:20; 7:23).
În 2 Corinteni 5:14-15, Biblia spune: „Căci dragostea lui Cristos ne strânge; findcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.”
Această mentalitate te va ajuta să îţi ordonezi priorităţile vieţii tale de creştin. A fi creştin este mult mai mult decât a fi binecuvântat de Dumnezeu sau a avea toate lucrurile frumoase din lume; aceasta înseamnă a trăi pentru tine însuţi. Marcu 8:36-37 spune: „Şi ce îi foloseşte unui om să câştge toată lumea, dacă îşi pierde sufetul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” Cu alte cuvinte, de ce ai vrea să trăieşti o viaţă care nu îţi foloseşte la nimic înaintea Domnului?
Refuză să te laşi distras sau târât în vârtejul simbolurilor lumeşti ale prosperităţii; trăieşte pentru Domnul şi fii dedicat împlinirii voii Sale în viaţa ta.
Coloseni 3:2 spune astfel: „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” Lucrurile care ar trebui să conteze pentru tine în viaţa aceasta sunt cele ce privesc Evanghelia. În Galateni 6:14, apostolul Pavel a făcut o afirmaţie foarte interesantă; el a zis: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!”
La fel ca apostolul Pavel, consideră că eşti mort faţă de lumea aceasta, şi lumea aceasta este moartă pentru tine. De aceea, nu mai trebuie să trăieşti pentru tine, ci pentru Domnul, pentru că ai murit în El.

Rugăciune:
Dragă Tată, Îţi mulţumesc pentru Cuvântul Tău, care mi-a dat înţelegere şi pricepere. Inima mea şi atenţia mea sunt concentrate asupra Ta; Tu eşti ajutorul meu, tăria şi răsplata mea cea foarte mare. Plăcerea mea este în Tine, o Doamne, Dumnezeul meu, iar eu voi împlini voia Ta întotdeauna, în Numele lui Isus. Amin.

STUDIU SUPLIMENTAR
Galateni 5:24; Matei 10:39

Rapsodia Realităţilor ... un devoţional cotidian!
PASTOR CHRIS & ANITA OYACHILOME
SÂMBĂTĂ, 26 APRILIE 2014.

vineri, 25 aprilie 2014

Chemaţi la sfinţire

Şi voi, prin El, sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare (1 Corinteni 1:30).

Ce verset profund! Spune că, pe lângă
înţelepciune, neprihănire şi răscumpărare, Cristos a fost făcut şi sfinţire pentru noi. Cuvântul „sfinţire” face referire la actul sau procesul de a sfinţi şi de a pune de o parte pentru Dumnezeu pentru scopurile Sale eterne. Este tradus din grecescul „hagiasmos,” care înseamnă „un purificator.” Aşadar, Cel care sfinţeşte a venit să locuiască în tine. Cristos nu încearcă să te sfinţească; nu! El te-a sfinţit şi continuă să sfinţească tot ce faci. El este Cel care te separă; El te-a separat de restul lumii, de păcat şi de rău şi te-a dus în libertatea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu.
Ieri am învăţat despre activarea înţelepciunii prin rostirea ei; în acelaşi mod, trebuie să îţi declari sfinţirea şi să o extinzi în jur prin cuvinte care purifică. Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel a zis: „Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri; pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (1 Timotei 4:4-5). Tu poţi purifca sau sfinţi orice îţi aparţine, folosind Cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciunea.
Domnul Isus a spus, în Ioan15:3: „Acum voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.” Cristos a plecat la cer, iar pentru cei din jur noi suntem distribuitorii acestor Cuvinte minunate care curăţă. În timp ce vorbim, oamenii sunt purificaţi; sunt curăţaţi şi mutaţi de la un nivel de slavă la altul!
1 Corinteni 2:13 spune: „Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşt.” Trebuie să continuăm să rositm cuvinte de binecuvântare, ca să curăţim şi să sfinţim mediul înconjurător şi lumea noastră.
Ai fost chemat la o viaţă extraordinară de frumuseţe, slavă şi umblare supranaturală cu Dumnezeu, pentru că Isus Cristos – Cel ce sfinţeşte – este în tine! El este una cu duhul tău acum (1 Corinteni 6:17) şi prin tine, El Îşi duce la îndeplinire lucrarea de a sfinţi toate lucrurile pentru Sine.

Rugăciune
Dragă Tată ceresc, mă bucur astăzi în Cristos, care este Cel ce mă sfinţeşte! Îţi mulţumesc pentru că L-ai trimis pe Isus să poarte păcatele mele, să mă prezinte sfânt şi fără vină înaintea Ta şi să-mi facă viaţa frumoasă! Îţi mulţumesc că m-ai făcut o expresie a harului Tău şi o mărturie a dragostei şi a bunătăţii Tale, în Numele lui Isus. Amin
.
STUDIU SUPLIMENTAR
Coloseni 1:27; 1 Tesaloniceni 5:23

Rapsodia Realităţilor ... un devoţional cotidian!
PASTOR CHRIS & ANITA OYACHILOME
Vineri 25 Aprilie 2014.