Şapte uşi

La o uşă cu păcate
(cum sunt toate…)
A bătut încetişor
mâna cea cu sfânt izvor.
A bătut cu bunătate.
Însă omul cu zăvor
era prins de Asmodeu
Într-un somn adânc şi greu.

Şi-a bătut din nou la uşă
braţul dragostei divine.
-Cine bate? Cine bate?
-Eu sunt, Leul care vine;
astăzi Mielul blând şi mut,
dat la moarte pentru tine.
-Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crima am făcut?
Eu nu mint, nu fac trafic,
casa nimănui nu stric,
nu mă-mbăt, nu trag tutun,
nu mă cert, nu mă răzbun…
Eu sunt omul cel mai bun.
La biserică mă duc…
şi la Paşti şi la Crăciun…
Biblia …am răsfoit-o…
hăt, pe când eram un ţânc…
Şi zicând acestea, gazda
adormi şi mai adânc.

Şi-a bătut în altă parte
Călătorul milenar
coborât de pe Calvar.
-Este cineva la uşă?
zice-o voce cu ţepuşă.
-Eu, Cuvântul ce dă Har.
-Cum? Aici? La mine-n casă?
Eu sunt foarte ocupat.
Treburile nu mă lasă.
nici măcar să stau la masă.
Mă iertaţi, dar nu descui.
Cine are timp de sfaturi,
treaba lui!

Şi-a bătut Isus la uşa
unui om la fel de rău.
-Cine-i?
Salvatorul tău.
-Salvator?! Eu n-am nevoie!
Dacă-n cer, în tot înaltul,
la Iehova sau la Joe.
E un Rai mai sus de stele,
nu mă duc purtat de altul,
ci cu aripile mele!

Şi-a bătut Isus la altă uşă
mâna marelui proscris.
Uşa s-a …întredeschis.
-Cine-i şi cu ce dorinţă?
-Sunt de Tatal Meu trimis
ca să vă aduc salvare
prin credinţă,
cum profeţii au prezis.
-Da, credinţa nu e rea…
Dar, de-i vorba de căinţă,
eu nu las credinţa mea!
Datina cea batrânească!
Paştele cu miel, cu pască,
anul nou cu baclava,
peşte la Buna Vestire.
Uite, asta-i mântuire!
Să mă las ca rătăciţii
de atâtea vechi tradiţii,
de petreceri bunaoară,
de minciuna… necesară…
de o gluma… de-o ţigară
şi… de tot ce se iveşte?…
Să se lase cine-o vrea!
Îl priveşte.
Eu nu las credinţa mea!

Şi, din nou, Acel ce-îmbie
a bătut la alt cămin.
-O, Stăpânul meu divin,
ce înaltă bucurie!
Ai venit din Empireu
ca să vizitezi în treacăt
pe-un nevrednic cum sunt eu.
Uite, Îti sărut sandala
ca Maria din Magdala,
dupa cum Ţi se cuvine.
Şi-acum…du-Te şi împarte
Vestea buna mai departe.
Şi…mai vino pe la mine…

Şi Isus S-a dus să bată,
cu acelaşi dor în piept,
la o uşă depărtată.
-Domnul meu, de când Te-aştept!
Vino, căci Ţi-am pregătit
o odaie-nmiresmată,
cea mai buna încăpere,
cu fotolii şi laicere,
ca să stăm mai mult, mai mult…
Tu să-mi tâlcuieşti mistere,
eu să stau să Te ascult.
intra dar, Lumină vie,
fagure de mângâiere!
Însă…n-aţinti prin casă
ochii Tăi din alte sfere,
căci…e-atâta murdărie
prin unghere…

Iar la urmă Călătorul a bătut la un pridvor.
Prin păienjenişuri sumbre şi prin fum ameţitor,
Se stârni un joc de umbre
şi se auzi un geamăt:
“Ajutor! Ajutor!”
Si deodată
se cutremură pridvorul
de o lupta-nverşunată.
Ca năluci în vai deşarte,
umbrele loveau de moarte.
Zăngănira geamuri sparte.
Apoi uşa a fost dată
la o parte.

-Doamne, hoţii mă sugrumă.
Uite-mă cum mă legară.
Casa mea…era un templu,
un Eden, odinioară.
Dar prietenii cu mască
au ştiut să ma-mbrâncească
în orgie şi în viciu-
şi din templul meu facură
o tavernă şi-un ospiciu.
Vino, Doamne, dă-i afară!

Şi Isus, luând în mână
bici de funii şi curele,
iată-L…face-un pas cu ele.
sare uşa din ţâţână.
Cade lanţul pe podele.
Fug ca şerpii prin ţărână
toţi prietenii de rele.
Fuge pofta şi minciuna,
furtişagul şi beţia,
îmbuibarea şi trufia;
fug…fug pe totdeauna.
-Doamne, sunt salvat! Sunt liber!
Casa mea a Ta e toată!
Nu mai pleci de-aici Isuse,
niciodată!
Intră ca Stăpân pe veci.
schimbă totul cum Îţi place,
fă ce vrei, dar nu mai pleci!…

Fericit şi plin de pace,
Domnul iute Iţi sumete
mânecile Lui de in.
zboară sticlele de vin,
vestejitele buchete,
scrumiere şi brichete,
toată spuma de venin.

Da. A fost învins duşmanul!
Se înalţă-n soare schele…
Cu luciri de baionete,
bate, bate târnacopul
în perete.

Lumea plină de mirare,
trecători, prieteni, rude,
toţi se-ntreabă: Ce-o fi oare?
Iar Zidarul le răspunde:

“deocamdată, demolare!”

de Costache Ioanid

De ce nu vii?

"De ce nu vii de pe carari straine
sa-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, cind numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.

Mai mult de-atit, ce jertfa de iubire?
Si cui i-ar da mai mult de-atit prin gind:
Un fiu pierdut si rida in nestire
si-un Dumnezeu sa cheme lacrimind?...

De ce nu vii cit inca sunt aproape?
De ce te-ascunzi cit inca te mai chem?
De ce nu simti lumina Mea pe pleoape
si Harul Meu, in ceasul tau suprem?

De ce nu vrei si fii cu Mine-n slava,
sa colindam alaturi ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din vesnica dumbrava,
cu mina Mea cununa sa-ti aleg!

De ce nu vii tu, sufet nehotarnic,
cit inca pot Mintuitor sa-ti fiu?
Cind vei striga, va fi atunci zadarnic,
vei plinge-amar, dar poate prea tirziu!

Mai mult de-atit, ce jertfa de iubire?
si cui i-ar da mai mult de-atit prin gind:
Un fiu pierdut si rida in nestire
si-un Dumnezeu sa cheme lacrimind?"

de Costache Ioanid

Chiar dacă...

Chiar daca vantua-a vrut in zbor
in turme sa ne-mparta,
dar tot o cale, tot un dor
si tot un Duh ne poarta.

Chiar daca azi pe orice plai
sunt oi imprastiate,
dar tot un staul sus in Rai
si un Pastor au toate.

Chiar daca n-am pastrat macar
un singur dulce nume,
dar tot o jerfa, tot un har
ne-a smuls pe toti din lume.

Chiar daca azi oftam stinger
ca ne-a-mpartit furtuna,
dar tot vom fi odata-n cer.
Si-acolo vom fi una!

de Costache Ioanid

Cioara

de Costache Ioanid

Necazul stă lipit de om

cum stă pe lângă cal huluba.

Şi omul ca să-şi uite buba,

aleargă...

Însă, paralel,

necazu-i veşnic lângă el.

Aşa

o cioară,

prinsă-n laţ

într-o ogradă,

scăpă numai cu-un ciomp de coadă.

Vai ce necaz!

Să fii schiloadă!

Să fii de râsul tuturor!

Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,

se lasă lin pe vreo livadă,

şi tu să vii în cioc

grămadă!

Şi-atunci

văzând ce foc o-ncearcă,

s-a dus printre străini şi ea,

să mai vorbească, să asculte,

să râdă cu vreo rândunea,

să mai uite de-o putea

de coada ei cu pene rupte.

S-a dus.

Dar dup-o scurtă vreme

s-a-ntors tot ruptă de juvăţ.

Iar gloata i-a şi pus probleme:

- Pe unde-ai fost?

- La ce ospăţ?

- Am fost şi eu peste coline...

- Dar cu ce gând?

- După ce pradă?

- Aşa... ca mă mai uit de coadă...

- Ei, şi-ai uitat?

- Şi-a fost mai bine?

- Aş! cum să uit?

Nu mă vedeţi?

A fost şi coada după mine...

MORALA

n-are mult de spus.

Nu mai purta necazu-n lume

că vii ´napoi tot cum te-ai dus.

Eu unul

când mă simt răpus,

nu caut oameni buni de glume,

ci vin degrabă la Isus!

Vreau să iubesc pe fratii mei

Vreau sa iubesc pe fratii mei,
Cu tot ca am in piept mai sfant.
Vreau sa doresc tot ceru-n ei,
Dar sa-i iubesc asa cum sunt.

Vreau sa iubesc pe fratii mei,
Cu care vesnic voi fi sus.
Vazandu-L pe Isus in ei,
Sa-L simt in mine pe Isus.

Vreau de-opotriva sa adun,
Si rodu-ntreg si spicul frant.
Caci si Isus ma vrea mai bun,
Dar ma iubeste-asa cum sunt.

Cand fratii mei au rani ce dor,
Sa-mi fie bratul mai sfios,
Sa nu apas in rana lor,
Caci nu eu vindec, ci Hristos.

Noi prin Isus am fost iertati,
Ca sa iertam si noi oricui.
Dar daca nu iubim pe frati,
N-avem in noi iertarea Lui.

de Costache Ioanid