vineri, 30 decembrie 2011

Utilizează Numele Domnului Isus pentru a produce o schimbare!

De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ (Filipeni 2:9-10).

Dacă te confrunţi cu provocări sau cu greutăţi în viaţă, poţi experimenta o răsturnare de situaţie chiar acum! Versetul din deschidere este cheia pentru miracolul de care ai nevoie, pentru că îţi aduce la cunoştinţă faptul că în Numele lui Isus, orice forţă oponentă sau piedică trebuie să se plece.
Numele lui Isus are putere asupra tuturor lucrurilor şi asupra tuturor fiinţelor din cer, de pe pământ şi din împărăţia întunericului. Acesta este motivul pentru care Petru a putut să-i spună ologului din naştere: „în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, ridică-te şi umblă” (Faptele Apostolilor 3:6), iar omul a sărit şi a umblat. Numele lui Isus este mai presus decât orice boală sau infirmitate. Fie că este vorba de HIV, de cancer, de pneumonie, de tuberculoză, sau de orice altceva, toate bolile se supun autorităţii Numelui lui Isus.
Dacă eşti bolnav de mai mult timp sau dacă cineva drag se luptă cu vreo suferinţă, apelează la Numele lui Isus astăzi pentru a produce o schimbare. Cheamă Numele Domnului conştientizând autoritatea Sa peste orice boală şi începe să te vizualizezi în sănătate totală. Poţi încheia acest an în forţă. Schimbarea pe care o doreşti este posibilă, dacă foloseşti Numele lui Isus astăzi! Cheamă acest Nume cu încredere şi cu revelaţie. Este Numele mai presus de orice nume, care are toată puterea. Trăieşte în acest Nume pentru că este mai înalt, mai măreţ şi mai puternic decât orice alt nume.

Proclamaţie

În Numele lui Isus declar că lucrurile îmi sunt favorabile! Am o moştenire dumnezeiască! Sănătatea, pacea şi viaţa din belşug sunt ale mele! Nu este nimic rău în calea mea şi orice forţă oponentă sau piedică mi se supune. Nu pot fi dezavantajat niciodată, pentru că trăiesc prin cel mai mare şi mai puternic Nume din Univers – Numele lui Isus. Binecuvântat fie Domnul!

STUDIU SUPLIMENTAR: Faptele Apostolilor 4:10-11; Proverbe 18:10

Rapsodia Realităţilor, Pastor Chris, Decembrie 2011

(c) Copyright by Valentin Iosub
Toate drepturile de publicare sunt rezervate! (Vezi detalii!)

joi, 29 decembrie 2011

JESUS IS THE REASON FOR THE SEASON!

Nu-i doar o sarbatoare de Craciun, ci mult mai mult….
Nu-s doar beteala si culoare, e mult mai mult decat o simpla sarbatoare

E harul implinit in Pruncul Sfant.
Trecut-au zeci de ani, chiar mii de-atunci
Dar, nu putem uita ca-n asta zi, o poarta s-a deschis spre vesnicii.

Nu-i doar un praznic de Craciun, ci mult mai mult…
Izbanda-n incercari si suferinta, e pacea sfanta in a ta fiinta

E absolutul intr-o forma relativa, normalitate intr-o lume in deriva,
Lumina, Adevar si Viata. E credinta! E Logosul ce-mparte biruinta!


Sarbatori fericite
JESUS IS THE REASON FOR THE SEASON!
OUR GOD THE ALMIGHTY HAS RICHLY BLESSED YOU, ALREADY!
Mioara P.

luni, 26 decembrie 2011

Scrisoare deschisă poporului român – Mesajul tăbliţelor de la Tărtăria

Popor român ,
Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, de Crăciun , odată pe an să îţi aminteşti cine  ai fost, cine eşti  şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi.
Eşti singurul popor european  care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor.  O fi mult, o fi puţin, nu ştiu dar ştiu că eşti  unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta,  când tu eşti singurul popor născut , crescut şi educat în graniţele sale ?
Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria, şi o recunosc toţi cei care  le-au studiat. Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se  semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ?
Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi,  nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat ?
Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului. Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ?
Din tine au apărut Eminescu, Enescu,  Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu,  Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta ?
Astăzi, popor român  pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ?
-          Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu taci;
-          Astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.Tu taci;
-          Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci;
-          Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci;
-          Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. Tu taci;
-          Astăzi, parlamentul şi guvernul  ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile  şi întreprinderile  “nerentabile “ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci;
-          Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:
  1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci;
  2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “ la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci;
  3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.Tu taci ;
-          Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. Tu taci ;
-          Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase , de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. Tu taci;
-          Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze  spun că nu e nimic deosebit. Tu taci;
-          Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.Tu taci;
-          În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. Tu taci;
-          Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci;
-          Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai  la intrare. Tu taci;
-          Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român , chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, ( de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei tac când se intonează imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac. Tu taci;
-          Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii  pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.Tu taci;
-          Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării,  care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. Tu taci;
-          Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci;
-          Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe tine . Tu taci ;
-          Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat  o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire. Tu taci;
Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi tu taci. Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.
Cât o să mai taci ? Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai  celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii. Acesta este mesajul nedescifrat până acum, al tăbliţelor de la Tărtăria!


de Marin Neacşu
(mesaj preluat de pe e-mail)

CRĂCIUNUL

-GLOSĂ-


E-o filă ultimă de calendar.
E pace-n suflet, cânt şi bucurie.
În licăriri de lumânare parfumată, 
Se-aud colinde şi urări de sănătate.
Iar e Crăciun... Şi-apoi un alt Nou An...


E-o filă ultimă de calendar.
Se furişează clipe pe sub gene-nchise,
învăluite-n versuri ce duios se cântă, 
Ştergând în urm-o lacrimă hoinar pornită...


E pace-n suflet, cânt şi bucurie,
Şi pretutindeni se colindă-n cete.
Copii pornesc grăbiţi cu veselie 
Să răspândească-n lume sfânta veste.


În licăriri de lumânare parfumată, 
În dansul stelelor ce sclipitor se-aprind, 
În murmurul de cântece uitate, 
Se-nalţă lin o rugăciune-n gând...


Se-aud colinde şi urări de sănătate.
Oamenii-nchin pahar după pahar.
Dar mulţi uitat-au sensul sărbătorii,
Pe pruncul ce din dragoste s-a dat...


Iar e Crăciun... Şi-apoi un alt Nou An
Bate grăbit şi tainic la fereastră.
Timp, încotro mergi aşa grăbit
Gonind clipe frumoase din viaţă?


Iar e Crăciun... Şi-apoi un alt Nou An...
Se-aud colinde şi urări de sănătate,
În licăriri de lumânare parfumată.
E pace-n suflet, cânt şi bucurie.
E-o filă ultimă de calendar...


(inspirată dint-un colind)


de Niţă  Sorina

vineri, 23 decembrie 2011

Speranta si Prietenii vol.8, Colinde, colinde, colinde

Se întâmplă în zilele noastre....



Patru credincioşi, oameni foarte cumsecade, se numeau CINEVA, FIECARE, ORICINE şi NIMENI. Modul lor de viaţă era unul nu tocmai potrivit. de exemplu: CINEVA îşi bârfea vecinul. FIECARE ştia că acest lucru era păcat. ORICINE putea refuza să asculte, dar NIMENI n-o făcea.  ORICINE ştia că FIECARE vorbea despre CINEVA.Toţi aparţineau de aceeaşi biserică. FIECARE voia să se închine, dar nu mergea la biserică pentru că nu vorbea cu .ORICINE. CINEVA se arăta credincios la biserică, dar de lucrat, nu lucra NIMENI.
Când era nevoie de ceva, FIECARE se gândea că ORICINE ar putea-o face mai bine ca el. Ghiciti cine o facea?  NIMENI.

P.S. Pe tine cum te cheama?



(Autorul anonim.)

miercuri, 21 decembrie 2011

Şapte uşi

La o uşă cu păcate
(cum sunt toate…)
A bătut încetişor
mâna cea cu sfânt izvor.
A bătut cu bunătate.
Însă omul cu zăvor
era prins de Asmodeu
Într-un somn adânc şi greu.

Şi-a bătut din nou la uşă
braţul dragostei divine.
-Cine bate? Cine bate?
-Eu sunt, Leul care vine;
astăzi Mielul blând şi mut,
dat la moarte pentru tine.
-Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crima am făcut?
Eu nu mint, nu fac trafic,
casa nimănui nu stric,
nu mă-mbăt, nu trag tutun,
nu mă cert, nu mă răzbun…
Eu sunt omul cel mai bun.
La biserică mă duc…
şi la Paşti şi la Crăciun…
Biblia …am răsfoit-o…
hăt, pe când eram un ţânc…
Şi zicând acestea, gazda
adormi şi mai adânc.

Şi-a bătut în altă parte
Călătorul milenar
coborât de pe Calvar.
-Este cineva la uşă?
zice-o voce cu ţepuşă.
-Eu, Cuvântul ce dă Har.
-Cum? Aici? La mine-n casă?
Eu sunt foarte ocupat.
Treburile nu mă lasă.
nici măcar să stau la masă.
Mă iertaţi, dar nu descui.
Cine are timp de sfaturi,
treaba lui!

Şi-a bătut Isus la uşa
unui om la fel de rău.
-Cine-i?
Salvatorul tău.
-Salvator?! Eu n-am nevoie!
Dacă-n cer, în tot înaltul,
la Iehova sau la Joe.
E un Rai mai sus de stele,
nu mă duc purtat de altul,
ci cu aripile mele!

Şi-a bătut Isus la altă uşă
mâna marelui proscris.
Uşa s-a …întredeschis.
-Cine-i şi cu ce dorinţă?
-Sunt de Tatal Meu trimis
ca să vă aduc salvare
prin credinţă,
cum profeţii au prezis.
-Da, credinţa nu e rea…
Dar, de-i vorba de căinţă,
eu nu las credinţa mea!
Datina cea batrânească!
Paştele cu miel, cu pască,
anul nou cu baclava,
peşte la Buna Vestire.
Uite, asta-i mântuire!
Să mă las ca rătăciţii
de atâtea vechi tradiţii,
de petreceri bunaoară,
de minciuna… necesară…
de o gluma… de-o ţigară
şi… de tot ce se iveşte?…
Să se lase cine-o vrea!
Îl priveşte.
Eu nu las credinţa mea!

Şi, din nou, Acel ce-îmbie
a bătut la alt cămin.
-O, Stăpânul meu divin,
ce înaltă bucurie!
Ai venit din Empireu
ca să vizitezi în treacăt
pe-un nevrednic cum sunt eu.
Uite, Îti sărut sandala
ca Maria din Magdala,
dupa cum Ţi se cuvine.
Şi-acum…du-Te şi împarte
Vestea buna mai departe.
Şi…mai vino pe la mine…

Şi Isus S-a dus să bată,
cu acelaşi dor în piept,
la o uşă depărtată.
-Domnul meu, de când Te-aştept!
Vino, căci Ţi-am pregătit
o odaie-nmiresmată,
cea mai buna încăpere,
cu fotolii şi laicere,
ca să stăm mai mult, mai mult…
Tu să-mi tâlcuieşti mistere,
eu să stau să Te ascult.
intra dar, Lumină vie,
fagure de mângâiere!
Însă…n-aţinti prin casă
ochii Tăi din alte sfere,
căci…e-atâta murdărie
prin unghere…

Iar la urmă Călătorul a bătut la un pridvor.
Prin păienjenişuri sumbre şi prin fum ameţitor,
Se stârni un joc de umbre
şi se auzi un geamăt:
“Ajutor! Ajutor!”
Si deodată
se cutremură pridvorul
de o lupta-nverşunată.
Ca năluci în vai deşarte,
umbrele loveau de moarte.
Zăngănira geamuri sparte.
Apoi uşa a fost dată
la o parte.

-Doamne, hoţii mă sugrumă.
Uite-mă cum mă legară.
Casa mea…era un templu,
un Eden, odinioară.
Dar prietenii cu mască
au ştiut să ma-mbrâncească
în orgie şi în viciu-
şi din templul meu facură
o tavernă şi-un ospiciu.
Vino, Doamne, dă-i afară!

Şi Isus, luând în mână
bici de funii şi curele,
iată-L…face-un pas cu ele.
sare uşa din ţâţână.
Cade lanţul pe podele.
Fug ca şerpii prin ţărână
toţi prietenii de rele.
Fuge pofta şi minciuna,
furtişagul şi beţia,
îmbuibarea şi trufia;
fug…fug pe totdeauna.
-Doamne, sunt salvat! Sunt liber!
Casa mea a Ta e toată!
Nu mai pleci de-aici Isuse,
niciodată!
Intră ca Stăpân pe veci.
schimbă totul cum Îţi place,
fă ce vrei, dar nu mai pleci!…

Fericit şi plin de pace,
Domnul iute Iţi sumete
mânecile Lui de in.
zboară sticlele de vin,
vestejitele buchete,
scrumiere şi brichete,
toată spuma de venin.

Da. A fost învins duşmanul!
Se înalţă-n soare schele…
Cu luciri de baionete,
bate, bate târnacopul
în perete.

Lumea plină de mirare,
trecători, prieteni, rude,
toţi se-ntreabă: Ce-o fi oare?
Iar Zidarul le răspunde:

“deocamdată, demolare!”

de Costache Ioanid

POZE DESPRE IARNĂ





POZE DESPRE CRĂCIUN







vineri, 16 decembrie 2011

Interviu cu Ramona Ciobanu

Câţi dintre noi cunoaştem viaţa lui Jim Elliot? Despre moartea lui? Pasiunea lui de a duce Evanghelia indienilor auca prin orice mijloace, cu orice preţ…?
“…nu este nebun cel ce dă ceea ce nu poate păstra pentru ca să câştige ceea ce nu se poate pierde.” J. Elliot
Acestea sunt cuvintele care au inspirat-o pe Ramona Ciobanu să îşi dedice viaţa pasiunii fără leac: «misiunea transculturală ».
Ne-am cunoscut de curând, graţie corespondenţei electronice şi a unei singure întâlniri de post şi rugăciune organizate de PROMISSION.
Pentru Ramona, misiunea şi misionarii erau dintr-o lume mistică, una din cărţi, o « poveste » cu eroi şi balauri, cu sfinţi şi diavoli din lumi bine definite, cu uriaşi anaripaţi, cu vise ireale…cu …..şi…
Am avut privilegiul să o întâlnesc imediat după întoarcerea ei din Africa. Oooo!! Ştiu că au circulat tot felul de mesaje de genul “rugaţi-vă pentru Ramona că este pe moarte...” dar nicicum nu merita să amintesc despre asta, ci, dintr-un alt unghi, vreau să vă comunic un adevăr, altul, unul mai puţin cunoscut: Ramona s-a vindecat de ceea ce misiunea nu este şi de cea ce misionarii nu sunt.

L.M. Ramona, ce poţi să ne spui despre familia ta?
Tot ceea ce pot să spun despre familia mea e că bunica şi tatăl meu sunt o mare binecuvântare pentru mine. Bunica mea a avut un impact deosebit în “călătoria” mea. Ea a fost cea care mi-a vorbit despre dragostea lui Isus şi astăzi sunt o persoană fericită şi binecuvatată pentru că Isus e de partea mea.
L.M. Mai ştii cum şi când a început visul tău cu Africa?
Înainte ca Isus să se înalţe la cer ne-a spus” Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” Marcu 16:18. Am inceput să mă rog specific ca să înţeleg care este rolul meu în lărgirea Împărăţiei. Isus mi-a vorbit despre Africa şi mi-a atins inima în ceea ce priveşte această ţară, Mozambic, astfel încât, din acel moment, am început să iubesc acest popor şi am ştiut că într-o zi voi merge acolo. De asemenea, un impact deosebit în ceea ce priveşte misiunea în viaţa mea, a avut biografia lui Jim Elliot. El este un real exemplu de dedicare pentru Cristos.
L.M. Ai ajuns în Mozambic după o vreme de vis, aşteptare şi pregătire, cum ai slujit acolo? E o întâmplare care te-a marcat?
Dumnezeu mi-a dat oportunitatea de a merge în Africa, Mozambic în anul 2007, timp de 2 luni. Acolo am petrecut un timp binecuvâtat în care am văzut mâna lui Isus la lucru. Am lucrat cu copii, cu tineri şi în evanghelizare personală din colibă în colibă.O întâmplare care m-a impresionat a fost atunci când mă aflam într-o colibă cu alţi doi colegi misionari. Acolo locuia o femeie care avusese zece copii. Din zece a mai rămas doar cu un singur copil de câteva luni, ceilalţi au murit. Chiar şi soţul ei murise de curând. I-am spus femeii cine este Isus, despre dragostea Lui şi cât de specială şi peţioasă este ea în ochii lui Isus. Duhul Sfânt a atins inima frântă a acestei mame şi ea l-a primit pe Isus în viaţa ei. Singurul copil care îi rămăsese, avea la mână şi la gât aţe legate de vraciul satului pentru “a-l proteja pe copil” şi dacă “acele aţe vor fi luate, copilul nu va mai fi protejat şi va muri”. Dar noi i-am spus că acum şi copilul este ocrotit de Isus şi că poate să dea aţele jos. La început a tot ezitat dar, i-am spus că în Numele lui Isus, copilul nu va muri. Până la urmă a acceptat să le tăiem după care le-am şi ars. Şi mirarea femeii: copilul nu a murit. Ei sunt protejaţi acum de Regele Regilor. Pentru mine cea mai mare minune este să văd cum un om vine la Isus şi se predă total lui. E cea mai mare minune! E cea mai mare împlinire şi bucurie sa îl cunoşti pe Dumnezeu.
L.M. Mulţi ştiu că tu te-ai îmbolnavit în Africa. Este adevărat ?
Unii doctori spun că acolo m-am îmbolnavit, alţii spun că nu acolo. În Africa, în ultimile trei săptămâni, am început să mă simt foarte rău. Îmi era din ce în ce mai rău. Isus a fost cu mine şi acum când privesc în urmă, îmi dau seama că sunt o minune, Isus a stat mereu langă mine, mi-a dat viaţa. Am ajuns acasă în Romania, am mers la medic, am început investigaţiile… a durat o lună şi jumătate până mi-au pus un diagnostic. O săptămână am stat la Timişoara, la spital, la chirurgie, după care am mers la Bucureşti unde am stat două săptămâni internată la spitale. La Bucureşti mi-au făcut analizele şi mi-au pus diagnosticul: tumoare canceroasă. Am început tratamentul cu citostatice în Arad. Tot ceea ce ştiu e că Dumnezeu e în control! Şi mai ştiu că “ prin rănile lui Isus sunt vindecată”. Isus nu ne-a promis că ne aşterne un “pod” peste “apele adânci” sau” văile întunecate” dar ne-a promis că va fi mereu langă noi. Şi slavă Lui , El s-a ţinut mereu de promisiune. Vedeţi, de multe ori e nevoie de apele adânci şi văile întunecate pentru a putea învăţa să umblăm prin credinţă. Acolo, în “valea umbrei morţii”, Isus e mereu langă noi. Noi să nu uităm că suntem mereu învingători în Isus.
LM. Care sunt căteva lecţii învăţate în misiune ?
Pe parcursul slujirii mele în Africa nu a fost tot timpul “roz” ci au fost şi momente grele, dar Dumnezeu m-a învăţat dependenţa de El, identitatea mea în El, că misionarii sunt şi ei oameni şi că dincolo de orice om, e Dumnezeu. Am învăţat că Isus mereu îţi dă putere să treci peste cele mai grele obstacole peste care nu credeai vreodată că vei putea trece.
L.M. Cine ţi-a fost aproape în perioada de misiune şi după întoarcerea ta în ţară ?
Alături de mine au fost şi sunt foarte mulţi oameni. Nu am cuvinte să îi multumesc lui Isus pentru familia mare şi preţioasă pe care El mi-a dăruit-o. Rugăciunile lor m-au purtat pe înalte culmi spirituale mult deasupra durerii. Un prieten de al meu, aflând de starea mea de sănătate (el era pe atunci în SUA), a trimis mailuri nu numai în ţara ci peste tot, aşa că, oameni din întreaga lume a simţit împreună cu mine şi s-au rugat pentru mine.
ramona-2L.M. Ai planuri de viitor?
Viitorul meu este în mâna lui Isus. Tot ceea ce îmi doresc în viitor este să fiu în planul şi în voia lui Dumnezeu, El să mă folosească pentru lărgirea Împărăţiei şi să mă ajute să fiu ceea ce El vrea să fiu. Ştiu că atunci când încredinţezi lui Isus visul tău şi te rogi pentru acel vis, Isus cu siguranţă îl completează cu ceea ce tu nici nu ai putut visa vreodată; cu voia împlinită. El ne dă întotdeauna mult mai mult decât cerem sau gândim.Oamenii sunt metoda lui Dumnezeu prin care vrea să câştige lumea pentru El. Metoda exempului personal folosită de Isus a fost mai mult decât o predică continuă, ea a fost o lecţie ilustrată practic – iată secretul înfluenţei Lui în a-i câştiga pe oameni pentru Împărăţie. El n-a cerut nimic nimănui să facă sau să fie ceva, fără ca Însăşi viaţa Lui să fi fost în prealabil un exemplu în acest sens, dovedind astfel că lucrul cerut este realizabil.
L.M. Pentru cei care sunt în misiune sau se pregătesc să fie misionari transculturali, ce le urezi?
Doar dorinţa profundă de a fi folosit de Dumnezeu . Ea face pe cineva să nu ţină cont de dificultăţi şi să se implice în lucrare. Există un preţ dar, să nu uităm că, pe Isus l-a costat totul! Fie ca strigătul celor pierduţi să ne atingă inima aşa cum este atinsă inima lui Isus!
L.M. Mulţumim Ramona. Fie ca exemplul tău să fie leac pentru inimile noastre!
Interviu realizat de Lidia Muraru (Misionara India)


Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Interviu cu Ramona Ciobanu
Interviul este din 2007.

O donatie pentru viata!

Cand faci bine unui suflet de om aflat in nevoie si suferinta, Lui Dumnezeu faci bine !
NU TRECE PESTE,  FARA SA CITESTI, TE ROG!

Te rog .... din suflet, da si tu sfoara in tara dupa grupa AB pozitiv...

joi, 15 decembrie 2011

SĂ TE VEZI ASA CUM TE VEDE DUMNEZEU!

- "Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut (2 Corinteni 4:7) -

Biblia spune că Dumnezeu lucrează prin "nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi" (2 Corinteni 4:7). Astfel, când oamenii văd lucruri bune în noi, ei ştiu că vin de la Dumnezeu.
Domnul Isus a spus că un vas de lut care are în el o lumânare şi este acoperit cu un capac poate fi plin de lumină, dar oamenii nu o văd. Doar dacă vasul este crăpat, lumina pătrunde prin acele imperfecţiuni – "Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri" (Matei 5:16). Nimic din tine nu-L surprinde pe Dumnezeu: "Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte.
Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari … lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dis­preţuite … ca să nimicească pe cele ce Sunt; pentru ca nimeni să nu se laude" (1 Corinteni 1:27-29). Ştiind lucrul acesta, te poţi iubi şi te poţi accepta aşa cum o face Dumnezeu?
Dacă ai o ati­tudine de judecată la adresa ta, contrazici Cuvântul lui Dumnezeu şi te expui atacurilor lui satana. Pavel refuză să se judece singur: "cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine" (1 Corinteni 4:3).
Pavel a învăţat să renunţe la trecut şi să meargă înainte, dar el nu a crezut că a şi ajuns. "Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc" (Filipeni 3:12-14).
El era conştient de laturile la care mai trebuia să lucreze, dar a refuzat să se persecute singur din cauza lor.

Nu uita, Dumnezeu te-a apreciat atât de mult încât Şi-a trimis Fiul ca să te mântuiască din starea căzută şi din soarta ta viitoare: "El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune" (Tit 2:14). Cine ne desăvârşeşte? Dumnezeu! Tu eşti o operă în devenire, aşa că începe să te vezi aşa cum te vede Dumnezeu.

Misiune.ro

joi, 8 decembrie 2011

Tatăl este vizibil în noi

"Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în ape sub pământ. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc "(Deuteronom 5:8-9).

Pretutindeni în lume, oamenii au diverse concepţii greşite cu privire la cine sau ce cred ei că este Dumnezeu. Unii cred că El este pretutindeni şi în toate lucrurile. Prin aceasta ei vor de fapt să spună următorul lucru: dacă vezi o piatră mare sau un copac, în acel lucru este Dumnezeu; El este orice lucru cu care vrei să-L reprezinţi şi Se află în orice loc vrei tu. O asemenea concepţie reprezintă o mare ignoranţă! Dumnezeu nu este o piatră sau un copac din parc; El este Creatorul întregii lumi.
Psalmistul spunea despre El: „Tu ai întemeiat în vechime pământul, şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale” (Psalm 102:25). Întrucât a creat toate lucrurile, El este mai mare decât întreaga Sa creaţie. Prin urmare, măreţia Lui necuprinsă nu poate fi reprezentată de către făpturile create de El.
Biblia ne spune în Cartea Faptelor Apostolilor că Pavel a întâlnit nişte atenieni care aveau această concepţie despre Dumnezeu. Ei erau, în cea mai mare majoritate, filosofi atenieni, care aveau o părere confuză cu privire la personalitatea lui Dumnezeu. Drept răspuns, Pavel le-a spus: „Astfel, dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului. Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi le porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Fapte 17:29-30).


Pavel i-a făcut să îşi dea seama că motivul pentru care L-au reprezentat pe Dumnezeu prin obiecte fizice era necunoaşterea identităţii Sale. 
Isus a venit să ne arate cum este Dumnezeu. În Ioan 14:9, El a spus: „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl.” El este chipul persoanei Tatălui (Evrei 1:3). Coloseni 2:9 spune: „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.”
Fiind născuţi din nou, suntem părtaşi naturii lui Dumnezeu (2 Petru 1:4), avem viaţa lui Cristos (1 Ioan 5:12) şi trebuie să ajungem la statura plinătăţii lui Cristos (Efeseni 4:13), la care să putem declara ca El: „Dacă m-ai văzut pe mine, L-ai văzut pe Tatăl.” În 1 Ioan 4:17, Biblia declară: „Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.” Acesta este standardul biblic pentru noi: să fim ca Isus, strălucirea slavei lui Dumnezeu, chipul persoanei Sale, părtaşi ai vieţii şi ai naturii Sale divine.


Rugăciune
Dragă Tată, Îţi mulţumesc pentru viaţa lui Cristos din mine! Cum este El, aşa sunt şi eu în aceasta lume, sunt expresia Ta plină de dragoste faţă de lume. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat abilitatea de a trăi şi de a funcţiona asemenea Ţie, în Numele lui Isus! Amin.

Studiu  suplimentar
Deuteronom 4:15-19



Rapsodia Realităţilor, Pastor Chris, Septembrie 2011

(c) Copyright by Valentin Iosub
Toate drepturile de publicare sunt rezervate! (Vezi detalii!)

marți, 6 decembrie 2011

Muzică pentru bebeluşi – Download

Foarte mulţi părinţi ştiu că muzica lentă, relaxantă, este ca un elixir, atât pentru bebeluşi cât şi pentru copiii de până la 5,6 anişori, şi spun asta, deoarece este în foarte multe cazuri, ultima armă utilizată în lupta împotriva insomniei copilului.
Muzica de adormit copii
Navigând pe internet, am găsit pe unul dintre blogurile ce le vizionez un album complet cu muzică relaxantă pentru copii, album disponibil pentru download legal şi gratuit, pe care nu am putut să nu vi-l ofer si vouă, mămicilor cititoare ale acestui blog.
Albumul creat din aproximativ 20 de melodii de leagăn, a fost pus la dispoziţia tuturor pe site-ul Breast Milk, în format .Zip, ce puteţi să îl descărcaţi dacă faceţi click aici, şi a căror melodii le puteţi asculta imediat după dezarhivarea fişierului descărcat (dublu click pe el).
Sper să vă placă şi să vă fie de ajutor!

Preluat de Corneliu Niţă de pe site Casuta Copiilor.info

luni, 5 decembrie 2011

ZBUCIUMARE

Caut fără a găsi
Căci nu Te caut pe Tine...
Găsesc fără-a căuta:
Eşti peste tot, Stăpâne.


Te privesc fără-a vedea
Căci credinţa-i vie...
Uit ce n-am ştiut cândva, 
Ştiu ce nu se ştie...


Ascund fără-a arata
Dor de ce nu este...
Doar pierzând voi câştiga,
Câştigând voi pierde...
                   
Sorina Niţă -  05.05.2007

duminică, 4 decembrie 2011

Ieşi din starea rea!

Şi dacă Cristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii (Romani 8:10).

Biblia ne spune cum într-o zi, Petru se plimba prin Lida, vizitându-i pe sfinţi. Acolo a găsit un om, numit Enea, care de opt ani zăcea la pat, fiind paralizat. El a primit Evanghelia şi a crezut în Isus Cristos, iar când Petru a venit la el şi l-a văzut, i-a zis: „«Isus Cristos te vindecă; scoală-te şi fă-ţi patul.» Şi Enea s-a sculat îndată” (Fapte 9:34).
Petru nu s-a rugat pentru acest om, pentru că nu mai nu era necesar. Tot ce a făcut a fost să îi prezinte Evanghelia pe înţelesul lui. El i-a spus: „Enea, Isus te vindecă.” Aceasta este ceea ce mesajul Evangheliei poate să facă în viaţa celui ce îl crede şi îl primeşte. Petru ştia că Enea trebuie să înţeleagă că primindu-L pe Cristos, are în el viaţa lui Cristos (Ioan 5:26), iar aceasta îl eliberează de paralizie. După cum spune Biblia în Romani 8:10: „Şi dacă Cristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.”
Fiind creştin, tu poţi să ieşi din orice afecţiune sau circumstanţă care este contrară voii lui Dumnezeu pentru viaţa ta. Nu mai trebuie să rămâi, nici măcar un minut, în acea condiţie mizeră, nefavorabilă sau dureroasă! Ridică-te şi ieşi din starea rea! Tu poţi să te eliberezi de această durere, sărăcie, lipsă sau nevoie! Nu te mai comporta ca un bolnav, sau ca un oropsit. Mai degrabă, începe să te comporţi ca un om sănătos, prosper, puternic şi victorios în Isus Cristos! Aceasta este calea prin care îţi poţi depăşi limitele.
Cei din jurul tău te ştiu probabil ca o persoană care se plânge mereu, ori din cauza sărăciei ori din cauza bolii, dar acum tu ţi-ai schimbat şi limbajul şi comportamentul! De acum, tot ce se mai poate auzi de la tine este cine eşti tu în Cristos. Ai ieşit de sub influenţa diavolului şi ai depăşit
limitările acestei vieţi! Glorie lui Dumnezeu!

Rugăciune
Dragă Tată ceresc, toată gloria, onoarea şi măreţia
să fie adusă Numelui Tău minunat. Îţi mulţumesc pentru
că m-ai făcut o comoară deosebită, pusă deoparte pentru
Tine ca să-Ţi aducă glorie! Mă predau în totalitate Ţie şi
declar că, prin puterea Duhului Tău, scopul Tău pentru
viaţa mea este împlinit spre gloria şi slava Numelui Tău.
Amin.

Studiu Supimentar- Filipeni 4:13; Marcu 9:23

Rapsodia Realitatilor, Pastor Chris, Septembrie 2011

(c) Copyright by Valentin Iosub
Toate drepturile de publicare sunt rezervate! (Vezi detalii!)

vineri, 2 decembrie 2011

Romani iubitori alaturi de gemenele Ioana si Maria

02/12/2011
1 Decembrie a fost cu adevarat o zi a bucuriei si a creatiei. Am fost uimita sa vad cum oamenii au dat dovada de sensibilitate si disponibilitate pentru a fi alaturi de gemenele Ioana si Maria in lupta pentru viata. Intr-un atelier de creatie, am pus mana de la mana sa confectionam diverse produse ce pot vi valorificare pentru a strange fonduri sa ajutam familia gemenelor. Au nevoie de 50 000 dolari pentru transplantul cohlear al Ioanei care se poate face doar in SUA. E o suma mult prea mare pentru ei, dar stim ca la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile si la EL este bogatia si viata. Avem nevoie de sprijin in rugaciune, sprijin financiar si ajutorul celor care au talent in confectionarea produselor de arta.
Lacrimile de bucuriei a mamei ne-au dat putere sa ne dorim sa luptam mai departe alaturi de ei ca parinti pentru a implini dorinta arzatoare ca fetitele sa fie sanatoase.
Dumnezeu sa binecuvanteze aceasta lucrare si va multumim tuturor care va alaturati noua si puneti in practica ceea ce am invatat de atata timp: sa fim lumini pentru cei din jur, sa nu stam nepasatori fata de cei in suferinta si sa facem bine ori de cate ori avem ocazia. Fiti plini de pace, fiti o binecuvantare pentru cei din jurul vostru.

By FLORINA MARGEA


Sursa: CRESTINTOTAL.ro

Folosit sai iubit?

În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.
La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatal... copilul a intrebat cu ochii plini de durere: "Tati, imi vor creşte degetele la loc?".
Barbatul a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte... stand in fata masinii s-a uitat la zgarieturi; baietelul scrisese: "TATI, TE IUBESC".
Mânia si Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urma pentru a avea o viata minunata... Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiti.

Dar problema lumii de astazi este ca
Oamenii sunt folositi si lucrurile sunt iubite... tot timpul, sa fim atenti si sa ne amintim: Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiti.

O zi frumoasa!
Aminteste-ti mereu. vegheaza asupra gandurilor tale; ele vor deveni cuvinte. Vegheaza asupra cuvintelor tale; vor deveni fapte. Vegheaza asupra faptelor tale, vor deveni obiceiuri. Vegheaza asupra obiceiurilor tale, vor deveni un caracter. Vegheaza asupra caracterului tau; va deveni destinul tau.
Voia lui Dumnezeu nu te va duce niciodata acolo unde Harul lui Dumnezeu nu te va pazi.
Ganduri de bine!


Preluat de la Ioana R.