Dacă ar fi să mă întrebi dacă eu aş ierta o persoană care mi-a greşit în mod repetat şi m-a rănit mult, zdrobindu-mi încrederea, eu aş spune că nu. Eu nu pot să iert, dar Dumnezeu ar putea. Şi El va putea ierta prin mine şi prin tine, dacă Îi dai voie. Nu mai există nici o speranţă pentru relaţia ta dacă nu ierţi. Neiertarea produce o otravă care va ucide existenţa oricăruia dintre noi, în special existenţa bucuriei şi a păcii din viaţa noastră.
Nu este uşor să ierţi unele lucruri... dar eu ştiu că soluţia lui Dumnezeu este legată de avertizarea din Evrei 12:15 - „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, care să vî aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.”
Ce înseamnă „a te abate de la harul lui Dumnezeu?” O altă traducere spune aşa: „Îi lipseşte harul lui Dumnezeu ”, ceea ce eu aş parafraza astfel: „Nu vrea să primească suficient har de la Dumnezeu”.
Dacă noi nu avem destul har de la Dumnezeu, nu este vina Lui. Harul Lui este de-ajuns pentru fiecare nevoie(2 Corinteni 12:9). Greşeala este a noastră, pentru că nu am cerut cu adevărat harul Lui.
Ce înseamnă iertarea? Prin definiţie, iertarea înseamnă: „A înceta să mai simţi vreun resentiment faţă de cineva care şi-a greşit; a renunţa să mai ai resentimente faţă de acea presoană; a elibera pe cineva de pedeapsa greşelii.”
Când am citit definiţia aceasta am fost şocată de două lucruri: în primul rând, sunt implicate sentimentele: „A înceta să mai simţi vreun resentiment”. Această afirmaţie înlătură zicala: „Te iert, dar nu te uit”, sau „Iert cu mintea, dar nu şi cu inima!”
Dacă încetăm să mai simţim vreun resentiment, atunci inima noastră este liberă . Şi niciodată nu vom deveni „istorici”, la următoarea greşelă a partenerului, amintindu-i şi ce a făcut acum 3 ani!!
De multe ori nu dorim să iertăm deoarece credem că iertând creem o ocazie de a fi loviţi din nou, aşa că ne construim zidurile noastre de resentimente ca să nu mai simţim din nou durerea jignirii. Logic, ar avea un anumit rost, dar din punct de vedere emoţional, aceasta este otravă curată. În primul rând ea otrăveşte pe cel care nu iartă.
Cel de-al doilea lucru care m-a şocat cu privire la această definiţie este faptul că verbele folosite : „a înceta”, „a renunţa”, „a îngădui ” şi „a permite”, implică un act de voinţă: încetezi să maim simţi resentimente, renunţi la răzbunare şi garantezi eliberarea din pedeapsă a celui care te-a jignit.
David Augsburger spune: „Din punct de vedere psihologic, iertarea are loc atunci când persoana care a fost jignită îşi poartă singur supărarea şi-l lasă pe celălaltllîn pace. Supărarea nu poate fi ignorată, negată sau uitată fără ca ea să lase vreo urmă. Ea trebuie rezolvată cu responsabilitate, cu sinceritate, printr-un act decisiv de voinţă. Fie că persoana jignită şi supărată îşi descarcă supărarea asupra celuilalt, fie că ea alege să-şi accepte sentimentele de supărare, să le poarte personal povara, să găsească eliberare prin mărturisire şi rugăciune, şi să lase pe celălalt liber. Aceasta este iertarea.”*Aşa a făcut Isus Hristos cu noi. El ne-a iertat necondiţionat, ne-a purtat povara, eliberându-ne. „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţia harului Său, pe care L-a răspândit din belşug peste noi prin orice fel de înţelepciune şi pricepere”(Efeseni 1.7-8; 1 Petru 2:24)
Domnul Isus a spus: „Şi când staţi în picioare să vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva pentru ca Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre ”(Marcu 11:25)
Cei mai mulţi dintre noi nu trebuie să iertăm lucruri mari. De multe ori lucruri mici, neînsemnate, ne stau în gât. Când nu rezolvăm lucruşoarele mărunte, noi nu umblăm în lumină. Apostolul Ioan ne spune: „Dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii, şi sângele lui Isus Hristos ne curăţeşte de orice păcat”(1 Ioan 1:7)
Umbli tu în lumină faţă de partenerul tău? În Cristos nu este deloc întuneric, nici un resentiment secret sau ascuns, nici autocompătimire sau critică. Dacă umblăm în lumină după cum El Însuşi este în lumină, atunci avem cu adevărat părtăşie unii cu alţii. Dacă ne împărtăşim totul deschis şi cinstit, vom fi cei mai buni prieteni, parteneri.
Cât timp trebuie să laşi un resentiment în inimă?
Nu trebuie să laşi nici o zi, o oră, sau o clipă. Atâta timp cât acel resentiment, acea amărăciune este în inima ta, tu nu „umbli în lumina”.
Trebuie să iertăm, şi să iertăm imediat.
„În orice relaţie, fie de prietenie sau căsătorie, iertarea are loc atunci când dragostea acceptă deliberat jignirile şi loviturile vieţii, fără să dea vina pe vreo altă persoană. Iertarea înseamnă acceptarea celuilalt, atunci când ambii îşi dau seama că el sau ea a făcut ceva de neacceptat. Iertarea înseamnă zâmbetul dragostei atunci când justificarea sau insultele îţi stau pe limbă, şi totuşi le înghiţi , nu numai pentru că trebuie să faci aceasta ca să menţii liniştea, ci pentru că tu îţi doreşti să fie pace. Iertarea nu înseamnă acceptarea ta, cu condiţia ca celălalt partener să fie acceptabil. Iertarea este dăruită gratuit, ştiind că şi celui ce iartă i se iartă în mod necondiţionat, neîncetat. Iertarea înseamnă exersarea tăriei dragostei lui Dumnezeu, şi prin primirea celuilalt fără vreo pretenţi de despăgubire.
Iertarea este legătura dintre doi egali care recunosc nevoia lor adâncă unul pentru celălalt. Fiecare are nevoie de acceptarea celuilalt. Fiecare are nevoie de celălalt!”, spune David Augsburger, în „Love and Marriage”(pag. 146).
Doamne-ajută! Doamne-ascultă! Doamne, dă izbândă! Amin.
Bibliografie:
„Căsnicia cere mai mult decât dragoste”, Jake şi Carole Mayhall, Editura „Lumina Lumii”, Krontal, Germania 1992, pag 48, 52
*„Love and Marriage”, David Augsburger, pag 141- 142
Corneliu şi Sorina Niţă
