Din toţi cei 150 de Psalmi, Psalmul 34 este absolut preferatul meu. Este în întregime despre credincioşia Domnului nostru de a-i elibera pe copiii Săi din mari încercări şi crize. David declară: „Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele…Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El, şi-i scapă din primejdie… Când strigă cei fără prihană, Domnul aude, şi-i scapă din toate necazurile lor…De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea” (Psalmul 34:4,7,17,19).
Observaţi ceea ce afirmă David în acest Psalm: „Eu am căutat pe Domnul…Când strigă un nenorocit…” (34:4, 6). Când a făcut David această strigare? Probabil aceasta s-a întâmplat atunci când el s-a prefăcut nebun în Gat şi, totuşi, el nu putea să se roage în glas în prezenţa Filistenilor. Acest lucru ne pune faţă în faţă cu un adevăr puternic în ceea ce priveşte eliberarea lui Dumnezeu. Uneori cel mai tare strigăt este făcut în tăcere.
Eu cunosc acest fel de „strigăt interior.” Multe din rugăciunile cele mai răsunătoare din viaţa mea – strigătele mele cele mai importante, din cele mai adânci locuri ale inimii mele – au fost făcute într-o linişte totală.
Uneori am fost atât de amorţit de circumstanţe, încât nu eram în stare să vorbesc, copleşit de situaţii care erau deasupra puterilor mele, încât nu eram în stare să gândesc destul de clar pentru a mă ruga. Alteori, stăteam singur studiind şi eram atât de confuz, încât nu eram în stare să-I spun nimic Domnului, dar tot timpul inima mea striga: „Dumnezeule, ajută-mă! Eu nu ştiu cum să mă rog acum, aşa că auzi strigătul inimii mele. Eliberează-mă din această situaţie.
V-aţi aflat vreodată în astfel de situaţii? V-aţi gândit vreodată: „Nu ştiu de ce se întâmplă toate acestea. Sunt atât de copleşit de situaţia mea, de o durere adâncă, încât nu pot s-o explic. Doamne, nici nu ştiu măcar ce să-Ţi spun. Ce se întâmplă?”
Cred că aceasta este exact ceea prin ce David a trecut atunci când a fost luat în captivitate de Filisteni. Atunci când el scria Psalmul 34 el recunoştea un lucru: „Mă aflam într-o situaţie aşa de copleşitoare, încât am jucat rolul unui nebun. Totuşi, înăuntrul meu mă întrebam ‘Ce se întâmplă cu mine? Cum s-a întâmplat acest lucru? Doamne, ajută!’”
Deci, se pare că David spunea: „Acest om nenorocit a strigat dinăuntru, neştiind ce sau cum să se roage. Şi Domnul m-a auzit şi m-a eliberat.” A fost un strigăt adânc din inimă şi Domnul este credincios să audă fiecare tânguială, indiferent de cât de slabă este.
(Devotionale/ D. Wilkerson)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu