miercuri, 28 octombrie 2009

Am lucrat in zadar?

V-ar şoca să ştiţi că Isus a avut şi El sentimentul că a realizat puţin?


În Isaia 49:4 citim următarele cuvinte: „Şi Eu Mă gândeam: „Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos Mi-am istovit puterea.” Observaţi că acestea nu sunt cuvintele lui Isaia care a fost chemat de Dumnezeu la o vârstă matură. Nu, acestea sunt cuvintele proprii ale lui Cristos, vorbite de Cel care a fost „chemat din sânul mamei...din pântecele mamei...Domnul...M-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov, (şi pe Israel care este încă împrăştiat)” (49:1,5).

Când am citit acest pasaj, pe care îl mai citisem de multe ori înainte, am început să mă întreb în inima mea. Cu greu puteam crede ceea ce citeam. Cuvintele lui Isus de aici despre „a lucra în zadar” erau un răspuns adresat Tatălui care tocmai afirmase: „Tu eşti Robul Meu în care Mă voi slăvi” (49:3). Citim răspunsul surprinzător al lui Isus în următorul verset: „Degeaba am muncit, în zadar Mi-am istovit puterea” (49:4).

După ce am citit aceasta m-am ridicat în picioare în timpul studiului meu şi am spus: „Cât de minunat. Cu greu pot să cred că Cristos a fost aşa de vulnerabil, mărturisind Tatălui că el experimenta ceea cu ce se confruntă oamenii. În această umanitate el a gustat din aceeaşi descurajare, din aceeaşi disperare, din aceeaşi slăbiciune. El avea aceleaşi gânduri pe care le-am avut eu în privinţa vieţii mele: ‘Ceea ce văd nu pare a fi ceea ce a fost promis. Mi-am istovit puterea fără folos. Totul a fost în zadar. ’ ”

Citind aceste cuvinte m-a făcut să-L iubesc pe Isus şi mai mult. Mi-am dat seama că Evrei 4:15 nu este doar un clişeu: Mântuitorul nostru cu adevărat este atins de sentimentele noastre de neputinţă, şi a fost ispitit în toate căile la fel ca şi noi, cu toate acestea, fără păcat. El cunoscuse aceeaşi ispită de la Satan, auzind aceeazi voce acuzatoare: „Misiunea ta nu este realizată. Viaţa ta a fost un eşec. Nu ai ce arăta din toată munca ta.”

Cristos a venit în lume pentru a împlini voia lui Dumnezeu prin trezirea Israelului şi El a făcut aşa după cum I s-a poruncit. Dar Israel l-a respins: „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:11).

De ce Isus, sau oricare alt bărbat sau femeie a lui Isus, ar spune aşa cuvinte de disperare cum ar fi acestea: „Am muncit în zadar?” Cum ar putea Fiul lui Dumnezeu să facă o astfel de afirmaţie? Şi de ce generaţii de credincioşi devotaţi au fost aduse la astfel de cuvinte de disperare? Toate acestea sunt rezultatul comparării rezultatelor mici cu aşteptările mari.

V-aţi putea gândi: „Acest mesaj pare a se aplica numai slujitorilor sau celor chemaţi să facă vreo mare lucrarea pentru Dumnezeu. Văd că el este pentru misionari sau profeţii Bibliei. Dar ce area de a face cu mine?” Adevărul este că noi suntem chemaţi la un singur scop mare şi comun şi la o singură lucrare: şi aceasta este să fim asemenea lui Isus. Suntem chemaţi să creştem în asemănarea cu El, să fim schimbaţi în imaginea Lui reflectată.

(Devotionale, D Wilkerson)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu