Biblia – ce poate să-mi facă mie o carte scrisă acum 2000 de ani, care nu mai are niciun fel de relevanţă…. eu omul modern, bulgăre de spirit liber gânditor al secolului XXI, ce să-mi facă mie Biblia asta ?
Mi-a apărut Hristos în vis. Am simţit o senzaţie fantastică, de pace, de bucurie, de linişte, m-am simţit de o altă esenţă în acest vis.
Am realizat că diavolul există. Nu credeam în diavol. Diavolul mi se părea o chestie ghiduşă, de râs. Poţi să îţi baţi joc de diavol, dar atunci îţi asumi riscul de a-l supăra.
Umblam prin complexul studenţesc purtând tricouri cu Marilyn Manson. Şi să decad aşa într-o spiritualitate de… coteţ, să o spun aşa puţin mai dur… era surprinzător.
Dumnezeu mi-a dat darul de a avea acest muşchi foarte periculos, şi pe care nu l-a putut îmblânzi nimeni – limba. Eu aveam o limbă foarte “ascuţită”, cu care de multe ori îmi băteam joc de creştini, dar cu care am ajuns acum să apăr creştinismul.
Emil Cioran spune la un moment dat: ”Doamne, fă ceva până nu-ţi trântesc oasele mele în cap.”
Dacă un ortodox, care crede sincer în Dumnezeu, vine şi-mi spune: ‘Domnule, tu te-ai lepădat de credinţă’, eu spun aşa: ‘Sunt mai ortodox acum, şi cunosc acum mai multe despre ortodoxie’“.
Profesorul de religie le spune că suntem creaţi de Dumnezeu, dar peste 10 minute, dupa pauză, urmează biologia unde li se spune că am evoluat din maimuţă.
Îmi doream să devin cât mai bogat, să mă aprecieze cât mai mulţi oameni.
De frustrat ce eram ascultam Marliyn Manson – este un solist satanist, care a scos albume ca “Antichrist superstar” sau “Mechanical animal”. Toate aceste otrăvuri spirituale care se interpuneau între mine şi relaţia mea cu Dumnezeu, s-au acumulat imens în mine.
De multe ori eram supărat pe lumea asta imperfectă şi ziceam: “Doamne, e creaţia Ta, asumăţi-o, fă-o mai bună, dacă Tu eşti aşa meseriaş cum te revelezi în Biblie, fă-o mai bună, de ce nu o faci mai bună?”
În timp ce muream, în acel vis, am simţit cum iese viaţa din mine. Dar nu vă pot spune apoi ce extraordinară a fost ridicarea, ridicarea la Lumină, atragerea în sus – pluteam în sus înspre ceva.
Ciprian Baciu este student în anul IV la Ştiinţe Economice, la Universitatea de Vest din Timişoara. Până de curând a fost lider al studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara. Cum a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu cu adevărat?
Ciprian Baciu:
Întoarcerea mea la Dumnezeu a venit pe fondul unei credinţe oarecare în Dumnezeu. În viaţa mea am avut doar 5 minute de ateism – imediat dupa ce am înţeles ideea lui Darwin cu selecţia naturală. Dar după aceea mi-am dat seama din nou că nu-mi pot explica cum am apărut pe lumea asta şi din ce am apărut.
Big Bang-ul este o chestiune invalidată logic până acum, iar ştiinţa nu poate explica cum au apărut lucrurile din nimic. Aşa că am revenit la a crede în Dumnezeu.
Reporter:
Ce m-a convins pe mine personal cel mai mult împotriva evoluţionismului lui Darwin este următorul aspect: cărămida de bază a Teoriei evoluţiei este mutaţia genetică. Dar mutaţiile genetice sunt distructive în proporţie de 99%, şi doar 1% sunt constructive. Este ca şi cum am merge 99 de paşi înapoi şi unul înainte, ceea ce este ilogic, nu poate duce la progres, la evoluţie.
Sau cine s-ar da pe mâna unui chirurg care taie greşit de 99 de ori şi doar o dată taie unde trebuie. Sau pe mâna unui şofer care se loveşte de 99 de stâlpi sau camioane şi doar o dată conduce pe drumul corect.
Ciprian Baciu:
Eu am crezut în Dumnezeul creştin până la vârsta de 13 ani. Bunica din partea mamei mi-a insuflat acest spirit – mă rugam, am fost la spovedanie, ţineam post, credeam sincer.
În clasa a 7-a am citit vieţile sfinţilor, chiar voiam să mă fac preot. Mi-au picat în mână şi o serie de cărţi din seria “Oastea Domnului”, poezii de Traian Dorz şi pilde de Iosif Trifa. Apoi mă uitam la televizor la “Cartea Cărţilor” şi credeam sincer şi puternic în Dumnezeu.
Dar, deoarece la şcoală ne învăţau cum am evoluat din maimuţă, ne explicau evoluţionismul, erele geologice, dinozauri, fosile, pe la 13 ani educaţia atee a început să sape în fundamentul meu religios, şi mi-am pierdut credinţa.
Reporter:
Din nenorocire pentru generaţia de astăzi, această educaţie atee mai funcţionează chiar şi la această oră în România – o ţară declarată preponderent creştină.
Ciprian Baciu:
Şi, din păcate, orele de religie sunt incapabile să contrabalanseze educaţia atee. Se menţin formele. Nu ar trebui ore de religie, ci ore de apărare raţională a creştinismului pentru că creştinismul continuă să fie prezentat în şcoală ca o afacere iraţională, iar copiii îşi pierd interesul pentru Dumnezeu în primul rând datorită acestui fapt – că este prezentat ca o afacere iraţională.
Sunt învăţaţi că a crede în Adam şi Eva este ca şi cum ai crede în Moş Crăciun. Eu aşa mi-am pierdut credinţa, pentru că eu sunt un om care am fost tot timpul raţional şi L-am abordat raţional pe Dumnezeu.
Tot timpul am încercat să desţelenesc acest mare mister al divinităţii şi al creaţiei în mod raţional. Am abordat problema pe căi istorice, pe căi religioase, am început să citesc Eliade, am citit dogmatica, am citit filosofia, am studiat mult.
Reporter:
Din fericire ai fost unul care ai căutat, care ai făcut eforturi în această direcţie, spre deosebire de mulţi copii care rămân în confuzie la şcoală. Profesorul de religie le spune că suntem creaţi de Dumnezeu, dar peste 10 minute, după pauză, urmează biologia unde li se spune că am evoluat din maimuţă.
Ciprian Baciu:
M-a răsturnat complet o carte a lui Erich von Daniken, care vorbea despre misterele egiptene, despre Insula Paştelui, Atlantida, extratereştri, după care am intrat pe mâna unui scriitor destul de celebru la noi – Pavel Coruţ. Am citit vreo 20 de cărţi din seria Ortogonul.
Reporter:
Din nefericire celebru, din nefericire pentru sufletul multor creştini.
Ciprian Baciu:
Pavel Coruţ este o provocare şi eu cred că de multe ori astfel de oameni sunt o provocare şi mai trezesc uneori biserica. Am citit câteva sondaje făcute în Europa Occidentală, care urmăreau să afle câţi oameni mai cred în Biblie, în rai, în istoricitatea lui Hristos. Au fost oameni care s-au declarat creştini, dar la bază aveau un întreg eşafodaj de erezii groaznice, care numai credinţă creştină nu se putea numi.
Am continuat clasa a 8-a cu Coruţ, apoi, la liceu, a venit filosofia. Platon, Aristotel, Heidegger m-au surprins. Aveam momente în care credeam că Dumnezeu este bun şi drept, şi că are ceva pentru mine. Alteori aveam momente în care eram pur şi simplu indiferent, dar de multe ori credeam că Dumnezeu este un personaj rău.
În acest context, în clasa a 12-a am încăput pe mâna lui Friedrich Nietzsche.
Reporter:
Era de aşteptat – unul dintre profeţii postmodernismului.
Ciprian Baciu:
Anticipatorul postmodernismului. El postulează moartea lui Dumnezeu: “Dumnezeu a murit”. În mod paradoxal, şi Nietzsche credea în ceva – credea în ”Eterna reîntoarcere”, lucru care m-a frapat.
Cărţi ca “Antichristul”, “Omenesc spre omenesc”, “Aşa grăit-a Zarathustra”, chiar m-au adus pe nişte poziţii anticreştine şi ironice faţă de creştini. Apoi Umberto Eco cu “Numele trandafirului” – acea sinistră abaţie catolică medievală, cu acel călugăr catolic care mănâncă cartea otravită a lui Aristotel tocmai pentru ca să nu râdă oamenii de nimic. Era sinistră şi m-a îndepartat de Dumnezeu, de Dumnezeul creştin.Citeste mai departe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu