„E duminică dimineaţa. Mă trezesc cu greu la zornăitul ceasului şi începe lupta în mintea mea: „Iar să merg la biserică? E prea dimineaţă şi e singura mea zi liberă. Aş putea să mai dorm, voi merge la programul de dupamiază.” Pun capul pe pernă dar de-odată o voce îmi şopteşte: „E ziua de odihnă, nu de somn. Ziua pe care trebuie să o sfinţeşti şi să te bucuri de ea în Casa Mea. Trezeşte-te şi vino să te întâlneşti cu Mine. Te aştept în Casa Tatălui Meu, la părtăşie cu fraţii tăi. Te aştept să Îţi vorbesc, tu să asculţi şi să Mă lauzi.” Deschid de-odată ochii şi iau hotărârea: „Voi merge în Casa Ta şi mă voi bucura. Voi fii un creştin adevărat.” Îmi pun pe mine cele mai frumoase haine, zăbovesc mult în faţa oglinzii pentru a fii impecabilă, îmi iau portofelul, Biblia şi fug repede să prind ora de rugăciune.Mă enervez că locul meu de parcare este ocupat şi mă simt deranjată de cerşetorul care vine după mine de la poarta bisericii până la intrare. Nu am timp de el, iar banii sunt pentru biserică, nu pentru cerşetori. Mă pun pe genunchi, dar nu mă pot ruga. În mintea mea răsună vocea cerşetorului: ”Ajută-mă şi pe mine te rog în Numele Domnului!” Şi mă întreb de ce nu l-am băgat în seamă? Trece cu greu programul bisericii pentru că mintea mea e frământată de atâtea lucruri. Dar am hotărât ca atunci când voi ieşii din biserică să îi dau cerşetorului bani doar ca să scap de el şi să nu mă mai mustre conştiinţa.
Se termină biserica, ies fraţii ca valurile pe uşa Casei Domnului şi fiecare grăbit îşi ia familia, maşina şi pornesc în goană spre casa lor. Stând de vorbă cu alţi fraţi, iar am trecut pe lângă cerşetor şi văzând că nimeni nu îi dă nimic, am zis în mintea mea: „Păi dacă fratele că are afaceri nu îi dă bani, eu de ce i-aş da? Oricum nici eu nu am prea mulţi bani, aşa că nu pot să îi dau.” Am urcat în maşină şi am plecat spre casă. Cu cât mă îndepărtam de biserică cu atât mai intens era gândul la bietul cerşetor. Dupamiaza m-am întors la biserică şi eram hotărâtă să îi dau toţi banii, dar cerşetorul nu mai era.
Toată noaptea mă frământa gândul că puteam face un bine şi nu l-am făcut. Am adormit cu greu. L-am visat pe Isus plângând. M-am apropiat de El şi L-am întrebat de ce suspină aşa. El mi-a zis: ”Am vrut doar puţină dragoste să-Mi araţi. Mereu auzi la biserică să ajuţi pe săraci, dar tu de fiecare dată treci fără să-ţi pese de cel care cerşeşte. Îl judeci şi atât. Ştiai fiica Mea că Eu, Isus, eram la poarta bisericii şi aşteptam să-ţi văd faptele? Aşteptam să pui în practică Cuvântul Meu, să îţi văd mila şi bunătatea…Dar tu…erai prea grăbită la bucatele alese de pe masa ta, pe când Eu am rămas singur şi trist la poarta bisericii şi nimeni din mulţimea de creştini nu mi-a întins mâna, nu mi-a dat un pahar cu apă, toţi aţi trecut nepăsători mai departe…Iar Eu am rămas plângând a nu ştiu câta oara, aşteptând un creştin, măcar UNUL să-şi arate dragostea.”
M-am trezit plângând şi căindu-mă de fapta mea. De atunci nu mai pot trece nepăsătoare faţă ce cel care suferă. Şi Domnul m-a învăţat din nou lecţia iubirii şi bunătăţii: CELUI CE-ŢI CERE, DĂ-I ŞI NU FII ZGÂRCIT.”
CÂND FACI CEL MAI MIC LUCRU PENTRU FRATELE TĂU, CEL MAI NEÎNSEMNAT GEST, SĂ ŞTII CĂ DOMNULUI I LE FACI. OARE VEI MAI TRECE NEPĂSĂTOR FAŢĂ DE CERŞETRUL DE LA POARTA BISERICII?
Editorial scris de Florina Patru… © http://www.crestintotal.ro/
mi-a placut mult ce ai scris :)
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa te binecuvanteze Denisa si El sa faca din noi adevarati slujitori ai Sai!!!
RăspundețiȘtergereFlory