sâmbătă, 4 septembrie 2010

Avem nevoie de putere in lupta spirituala

-„chiar Satana se preface într-un înger de lumina. Nu este mare lucru dar, daca si slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihanirii. Sfîrsitul lor va fi dupa faptele lor.” 2 Corinteni 11: 14-15-


Tot mai multi oameni din zilele noastre nesocotesc puterea lui Satan. De aceea sunt complet nepregatiti împotriva atacurilor pe care Diavolul le deslantuie împotriva lor. Arma pe care Diavolul o foloseste cel mai frecvent este înselaciunea.

Pagînismul si vrajitoria sînt foarte raspîndite în cultura noastra. De multe ori aceste manifestari pot sa para adevarate, fiindu-ne prezentate ca interventii ale lui Dumnezeu. Cu toate acestea, sursa lor este Satan!

Domnul Isus ne-a avertizat asupra caracterului celui rau, aratîndu-ne ca el este „mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8: 44). Datorita acestui fapt, lui Satan nu-i va fi greu sa se foloseasca de orice fel de înselatorie pentru a-i îndeparta pe oameni de la adevar.

Provocarea din aceasta zi este sa ramînem strîns ancorati în Cuvîntul lui Dumnezeu si sa ne apropiem tot mai mult de Domnul Isus, pentru ca în acest fel sa-i recunoastem vocea. Numai atunci cînd vom fi aproape de Domnul si vom împlini tot ceea ce El ne spune, vom fi scutiti de înnselaciunile Diavolului.

De aceea, astazi te încurajez sa fii vigilent! Pentru ca sînt atît de multe voci care pretind ca spun adevarul…fii atent. Ramîi cu ochii atintiti spre Domnul Isus si cu urechea deschisa sa asculti numai ceea ce El îti spune, fiindca numai în acest fel vei reusi sa scapi din capcanaele înselaciunii.

APROFUNDEAZA CUVÎNTUL SCRIPTURII SI CAUTA PREZENTA LUI DUMNEZEU, FIINDCA NUMAI ÎN ACEST FEL VEI PUTEA DEOSEBI VOCEA ADEVARULUI DE CEA A ÎNSELACIUNII

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu