Pavel scrie: „Ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Cristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar” (Filipeni 2:16). Pavel îşi imagina ziua când el avea să stea în prezenţa lui Cristos şi tainele răscumpărării aveau să fie dezvăluite.
Scriptura spune că în acea zi ochii noştri vor fi deschişi şi noi vom privi la slava Domnului fără nici o mustrare din partea Lui. Inimile noastre vor tresălta atunci când E va dezvălui toate tainele universului şi ne va arăta puterea Lui în spatele acestora. Dintr-odată, noi vom vedea realitatea a tot ce ne-a stat la dispoziţie în încercările noastre pământeşti: puterea şi resursele cerului, îngerii protectori, prezenţa Duhului Sfânt în noi.
În timp ce noi vom privi la măreţia acestor lucruri, Domnul ne va spune: „Tot timpul, toţi ostaşii mei erau în jurul vostru, o armată întreagă de mesageri puternici erau la dispoziţia voastră. Niciodată nu v-aţi aflat în nici un pericol din partea lui Satan. Niciodată n-aţi avut vreun motiv pentru a vă fie frică pentru zilele voastre de mâine.”
Apoi Cristos ni-l va arăta pe Tatăl şi ce moment emoţionant va fi acesta. În timp ce vom privi la măreţia Tatălui nostru ceresc, ne vom da seama pe deplin de dragostea şi grija Lui pentru noi, şi, dintr-odată, adevărul ne va ieşi la iveală în toată plinătatea sa: „Acesta a fost şi este, şi întotdeauna va fi Tatăl nostru, adevăratul şi măreţul ‚Eu Sunt’.”
Iată de ce Pavel „a ţinut sus” cuvântul său despre credincioşia lui Dumnezeu. În acea zi glorioasă, el nu dorea să stea în prezenţa Domnului gândindu-se: „Cum de am putut fi atât de orb? De ce nu am avut încredere totală în scopurile Domnului meu? Toate îngrijorările şi îndoielile mele au fost în zadar.”
Pavel ne îndeamnă: „Vreau să mă bucur în acea zi, când ochii mei vor deschişi complet. Vreau să fiu în stare să mă bucur de fiecare revelaţie ştiind că am avut încredere în promisiunile Lui, că nu mi-am făcut lucrul fiind plin de îndoială. Vreau să ştiu că am ţinut sus Cuvântul vieţii în toate reacţiile mele la suferinţele mele, că am luptat o luptă bună, că am dovedit că Domnul meu este credincios.”
Apoi Pavel recapitulează totul cu următorul cuvânt: „…fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte” (Filipeni 3:13). Cu alte cuvinte, el credea că este imposibil să-şi pună viitorul în mâinile Domnului fără ca, mai întâi, să lase în urmă trecutul său.
D. Wilkerson
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu