miercuri, 26 octombrie 2011

Noi vesti de la Silvia Costache - motive de rugaciune

Pace, dragi frați și surori

Mulțumesc din inimă pentru susținerea în rugăciune și pentru încurajări de orice fel, fie prin mail, fie financiar.
A trecut puțin timp de la plecarea mea și activitatea aici a început. Pentru asta mă bucur foarte mult și, în același timp, îmi doresc să lucrez mult mai mult pentru DOMNUL.
După cum știți, lucrez cu echipa care are deocamdată 2 locații: grădinița de musulmani și comunitatea de hinduși.
Balukop este comunitatea de musulmani unde, nu cu mult timp în urmă, am ajutat la începerea acestei gradinițe. Ea încă funcționează, slavă DOMNULUI! Ambele lucrări sunt după masa, așa că a trebuit să mă duc acolo unde este nevoia mai mare. Așadar, lucrez patru zile la grădinița cu musulmani și o zi în comunitatea cu hindușii.

BALUKOP

Ce facem efectiv la grădiniță. În primul rând, mă bucur să vaăd că vin 15-20 copii, aproape toți musulmani. Spun aceasta deoarece am înțeles că părinții nu erau de acord să-și trimită copiii, de teamă ca aceștia să nu devină creștini. Dar s-au lămurit că se face și carte, atât cât se poate la nivelul lor, și noi bineînțeles că ÎL vestim pe DOMNUL în diferite moduri. Ne rugăm împreună, spunem lecții biblice, ne jucăm și îi ajutăm la teme pe cei care merg la școală.
În ce mă privește, m-am bucurat de săptămâna asta: am predat creația, i-am învățat pe copii un cântec nou, am făcut activități cu plastilină și ... veselie mare, am făcut și teatru de păpuși. Le-a plăcut foarte mult, însă nu știam de ce la un moment dat erau gălăgioși. Ne-am dat seama că, de fapt, ei nu puteau să vadă prea bine, deoarece aici se întunecă foarte repede și curentul se ia destul de des. Însă problema s-a rezolvat repejor cu o lanternă și astfel copiii s-au bucurat de păpușele. În plus, ne împărțim pe două grupe: una cu copii foarte mici și cealaltă cu adolescenți. Da... vin si adolscenții la această grădiniță pentru că vor să învețe engleza. De aceștia din urmă mă ocup eu, și pot să spun că prind repede, dar uită la fel de repede.
Lucrarea cu acești copii este destul de grea, având în vedere că nu sunt obișnuiți cu școala și mulți dintre ei nu pot să stea prea mult să asculte. Însă părinții sunt mulțumiți pentru că văd că pruncii lor fac progrese.
Acum as vrea să povestesc despre un adolescent care vine la grădiniță.

Raju

Acest băiat m-a impresionat foarte mult, pentru că oridecâte ori poate, vine la grădiniță și învață și el engleza și, în plus, prinde repede. Apoi văd grija lui față de cei mici și disponibilitatea lui de a ajuta. Într-o zi, nu a putut veni la grădiniță și ne-a trimis prin cineva mai multe gume de șters, din bănuții lui făcuți, probabil, din vânzarea sticlelor de plastic, pe care trebuie să le caute prin gunoaie (v-am spus și altă dată că aceștia sunt gunoieri și mănâncă ce câstigă din ziua respectivă). Poate vi se pare un lucru neînsemnat, dar recunosc că pe mine m-a atins și m-a uimit, cum de acest adolescent s-a gândit sa facă lucrul ăsta? Și nimeni nu i-a cerut nimic. Cu toate acestea, lucrul care mă întristează cel mai tare, și pentru care vă rog să vă rugați, este că acest băiat are atacuri demonice. Vă rog să ne rugăm împreună pentru el. Părinții l-au dus la moschee, i-au făcut niște vrăji și acum este mai bine. Dar noi știm Cine poate să elibereze cu adevarat!!! Cei din echipă au vrut să se roage pentru el, dar părinții nu au acceptat, pentru că sunt musulmani, și știm că nu cedează așa ușor. Dar DOMNUL poate să facă minuni. Am înțeles că cei de aici se ocupă și cu magie neagră, și ce să spun, DOMNUL ne-a arătat că duhurile cele rele nu-i lasă în pace și vor să-i constrângă și să le țină mintea închisă ca să nu priceapă Evanghelia. DAR CEL CE ESTE ÎN NOI, HRISTOS, este mai mare decât cel ce este în lumea asta!
Cu tristețe spun că în această comunitate sunt și credincioși care nu au o mărturie prea bună, așa că vă rog să vă rugați împreună cu noi pentru ca și ei să aibă o viață schimbată în mod real.

DURPIN

În comunitatea de hinduși lucrurile merg mai ușor. Având în vedere că acești copii merg la școală, ei învață mai repede și sunt mult mai receptivi chiar și la Cuvânt. Sunt mult mai plini de viață și mai cântăcioși. Dar, chiar și așa, încă au nevoie să audă ADEVARUL și, în plus, e nevoie ca acești copii și familiile din comunitate să se hotărască pentru Hristos și doar pentru EL. Acum vine din nou un festival hindus închinat cine mai știe cărui idol și, cu siguranță, vor participa cu toții la aceste așa zise sărbători.
M-am bucurat să revăd și să îmbrățișez acești copii plini de multă energie și voioșie. Am cântat împreună cu ei, am făcut activități recapitulative din ce s-a predat mai înainte și anume, despre Iosif, și au primit dulciuri și biscuiți. S-au bucurat și cu siguranță vor mai veni și celelalte dăți. Acești copii prind extrem de repede totul: cântece, mișcări, chiar și la școală au făcut progrese. Nu vă gândiți că toate lucrurile sunt bune și frumoase, acești oameni încă se mai închină la idoli și unii încă se ocupă de vrăjitorie. Așa că sunt destule motive de rugăciune.

Planuri pentru viitorul foarte apropiat

Pe data de 27 octombrie intenționăm să aducem copiii din Balukop aici, la baza unde locuim noi. Vrem să gătim pentru ei mâncare bună, să ne jucăm cu ei, să cântăm, vom avea și teatru de păpuși, filmuleț creștin și alte activități pe măsura vârstei lor.
Așadar, vă rugăm să vă rugați: ca părinții să aibă încredere în noi să-și lase copiii să vină; pentru tot ce ține de organizare, transport, mâncare și toate celelalte detalii, ca să fie îndeplinite cu înțelepciune; și, mai presus de toate, ne dorim să punem zâmbete pe chipurile lor, bucurie reală în sufletul lor, și cel mai important: să mai facă încă un pas, fie el cât de mic, în cunoașterea și acceptarea MÂNTUITORULUI nostru.
Același lucru intenționăm să-l facem și cu copiii din comunitatea de hinduși, așa că vă rugăm să vă rugați și pentru tărie, resurse financiare și chiar pentru vreme.

Motive de mulțumire:

1. Cooperarea cu echipa este foarte bună.
2. Vin copiii la grădinița de musulmani.

Motive de rugăciune:

1. Eliberare spirituală atât pentru cei din Balukop, cât și pentru cei din Durpin.
2. Vrem să creăm o relație mai apropiată cu cei din comunitatea din Balukop, de aceea vrem să facem vizite, și deci ne rugăm ca DOMNUL să ne dea trecere în fața acestor oameni.
3. Cele două evenimente care sunt organizate pentru copii și împreună cu ei.
4. Sănătatea unei sore tinere din echipă, care are mari probleme cu spatele (a avut un accident cu ceva timp în urmă) și nu poate să ne însoțească în lucrare.
5. Sora tânără văduvă, alături de care lucrez, să fie încurajată și întărită.
6. În ce mă privește, am nevoie de înțelepciune și ascultare în luarea unor decizii importante, sănătate, o relație mult mai profundă cu DOMNUL, resurse financiare și să vestesc Cuvântul cu îndrăzneală.

În încheiere, vă rog să mă iertați dacă v-am împovărat cu așa multe motive de rugăciune și, poate și cu cu o scrisoare prea lungă, însă, dragi frați și scumpe surori, fără rugăciunile, încurajările și susținerea dumneavoastră, nu cred că aș reuși să ajut la avansarea Împărăției LUI. Împreună facem istorie pentru Împăratul nostru! Vă spun drept, vă am în fața ochilor și îmi sunteți dragi, deja văd surorile ascultând cu nesaț, iar tinerii cu luare aminte.
Vă prețuiesc și mă voi ruga și eu pentru dumneavoastră ca sănătatea dvs să sporească așa cum sporește și sufletul dvs!

cu mult drag, Silvia

Mai multe informatii despre misionari :http://agentiakairos.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu