vineri, 12 august 2011

Și tu poți face ceva pentru frații și surorile din Bogor, Indonezia

Agentia Kairos
acum este timpul potrivit pentru Romania


O biserică din Bogor, care din 2008 a fost atacată de şase ori, a fost forţată să înceteze orice activitate religioasă. Dar membrii bisericii au refuzat să cedeze presiunii autorităţilor publice locale.

Biserica Creştină Taman Yasmin din Indonezia (GKI), din oraşul Bogor, West Java, lângă Jakarta, este în conflict cu grupurile islamiste şi cu autorităţile locale. În anul 2008, oraşul a retras autorizaţia de construire a bisericii şi au închis clădirea. De atunci, adunarea a ţinut săptămânal serviciile religioase în afara clădirii bisericii. Vecinii, în schimb, s-au plâns de deranj public.

Membrii comunităţii locale, susţinuţi de grupurile islamiste, au protestat de mai multe ori împotriva bisericii. Şi chiar dacă Înalta Curte de Justiţie a decretat ca autorităţile oraşului Bogor să redeschidă clădirea în decembrie 2010, aceasta a rămas tot închisă. Autorităţile locale spun că se tem că, dacă vor deschide uşile bisericii, se va declanşa o tulburare în comunitate.

În lunile martie şi aprilie 2009, şapte membrii ai GKI au fost bătuţi în apropierea bisericii, iar în decembrie 2010, aproape 1.000 de ofiţeri de poliţie au fost trimişi în zona bisericii în timpul unor serii de proteste stârnite de locuitorii oraşului Bogor. Protestatarii i-au oprit pe membrii bisericii să intre în incinta clădirii, şi câţiva din membri au fost intimidaţi şi insultați de protestatari.

La data de 2 iulie 2011, adunarea a primit o copie a unei scrisori scrisă de un vecin către autorităţi şi poliţie, prin care le cerea să oprească activităţile religioase ale bisericii. Din data de 11 aprilie și până în prezent membrii bisericii au continuat să se întâlnesc pentru părtășie și închinare în apropierea clădirii, pe marginea drumului.

În Indonezia atacurile şi intimidarea creştinilor sunt ceva obişnuit. În 2010, cel puţin 30 de biserici au suferit atacuri sau au fost obligate să se închidă.

Unele au fost incendiate sau în alte cazuri distruse ori vandalizate, membrii bisericii fiind şi ei ţinta atacurilor.


Sursa: Amnesty International, Compass Direct News


Dacă sunteţi interesaţi de această situaţie, vă rugăm să scrieţi o scrisoare în limba engleză către autorităţile oraşului Bogor în numele Bisericii Taman Yasmin English, Indonezia până la data de 17 august anul curent.


Cereţi oficialilor:

•Să ia măsuri adecvate pentru a garanta siguranţa comunităţii Bisericii Creştine Taman Yasmin din Indonezia (GKI);

•Să conducă investigaţii prompte, independente şi imparţiale în ceea ce priveşte toate raportările de intimidare, hărţuire şi atacuri împotriva membrilor Bisericii Creştine Taman Yasmin şi să aducă făptaşii în faţa justiţiei;

•Să se supună imediat deciziei judecătoreşti a Înaltei Curţi de Justiţie a Indoneziei şi să redeschiă Biserica Creştină Taman Yasmin din Bogor.

Trimiteţi apelurile dumneavoastră până la data de 17 august 2011, la:

Primarul oraşului Bogor

Diani Budiarto(Şeful Poliţiei West Java)

Balaikota Bogor, Jl. Ir. H. Juanda No. 10,

Bogor, West Java, Indonezia

E-mail: kominfo@kotabogor.go.id sau inspektorat@kotabogor.go.id


Putut Eko Bayuseno(Inspector General).

Jl. Soekarno Hatta No. 748, Gedebage,

Bandung, West Java, Indonezia.

Fax: +62 22 780 0029


Komnas HAM(Şeful Comisiei Naţionale indoneziene pentru Drepturile Omului)

Ifdhal Kasim, Jl. Latuharhary No. 4 B,

Menteng, Jakarta Pusat, 10310 Indonezia.




Copyright © 2011 Agentia Kairos, All rights reserved.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu