sâmbătă, 9 iulie 2011

Lecţii de la Lazăr (1)

-“Dar şi acum, ştiu” (loan 11:22) -

Lecţia unu: Domnul Isus ştie cum te simţi. La înmormântarea lui Lazăr “Isus plângea. Atunci Iudeii au zis: “lată cât îl iubea de mult!” (loan 11:35-36). Această relatare dovedeşte că noi slujim unui Dumnezeu care nu numai că învie morţii, dar El “are milă de slăbiciunile noastre” (vezi Evrei 4:15). Aşa că dacă astăzi suferi, întoarce-te către Dumnezeu şi lasă-L să te mângâie.

Lecţia doi: Domnul Isus poate să-ţi dea înapoi ceea ce viaţa ţi-a luat. El poate “răsplăti astfel anii” pe care ţi i-a furat viaţa (vezi loel 2:25). Crede această promisiune; întoarce-te acolo unde ai pierdut atât de mult şi roagă-L pe Dumnezeu să înlocuiască şi să înnoiască. Marta a spus: “Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Iţi va da Dumnezeu” (loan 11:21-22). În loc să spui “ce bine ar fi fost dacă” roagă-te “dar şi acum, ştiu”. Nu este prea târziu, Dumnezeu poate mişca lucrurile în locul tău.

Lecţia trei: Domnul Isus te poate elibera. “El a strigat cu glas tare: “Lazăre, vino afară!” Şi mor­tul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză, şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: “Dezlegaţi-I, şi lăsaţi-l să meargă.” (loan 11:43-44). Cuvântul lui Dumnezeu este mai mare decât lucrul care te-a legat, te-a limitat sau care te-a robit. Deşi mintea ta nu înţelege în totalitate, lasă ca duhul tău să-I răspundă lui Dumnezeu. Roagă-te cu psalmistul: “Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta şi s-o ţin din toată inima mea! Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea” (Psalmul 119:34-35). Când rosteşti o astfel de rugăciune credinţa ta va creşte, iar împre­jurările care ţi se par imposibile vor fi schimbate de Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu